Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3774 din 24 decembrie 2019 privind reglementarea unor măsuri referitoare la semnarea şi aplicarea ştampilei pe documentele depuse de instituţiile publice la Trezoreria Statului (Monitorul Oficial nr. 1044 din 19 decembrie 2019)
- Persoanele autorizate din cadrul instituţiilor publice care au obligaţia semnării olografe a documentelor tipărite pe suport hârtie reprezentând cereri pentru deschiderea de credite bugetare, dispoziţii bugetare privind repartizarea/retragerea creditelor bugetare, cec pentru ridicare numerar multiplu, cereri privind înrolarea/modificarea accesului/revocarea accesului la funcţionalităţile sistemului naţional de raportare (Forexebug), note contabile corecţie CAB, fişa entităţii publice care se depun la Ministerul Finanţelor Publice sau la unităţile Trezoreriei Statului, după caz, nu au obligaţia de a aplica amprenta ştampilei pe documentele respective.
- Instituţiile publice pot opta numai pentru semnarea documentelor, situaţie în care vor proceda la depunerea la unităţile Trezoreriei Statului a fişelor cu specimenele de semnături care conţin numai semnăturile persoanelor autorizate să efectueze operaţiunile respective, iar în rubricile destinate aplicării amprentei ştampilei se va completa „Nu se aplică”.
- Fişele cu specimenele de semnături care sunt depuse la data intrării în vigoare a prezentului ordin la unităţile Trezoreriei Statului rămân valabile până la primirea unor noi fişe cu specimene de semnături.
- Unităţile Trezoreriei Statului efectuează verificările privind concordanţa dintre semnăturile şi, după caz, amprentele ştampilelor aplicate pe documente cu cele din fişele cu specimenele de semnături, astfel cum sunt acestea depuse de instituţiile publice.