HG 1045/2018 – NORME PENTRU ACORDARE BILETELOR DE VALOARE

DISPOZIŢII GENERALE
–        Regimul biletelor de valoare este reglementat de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

–        Biletele de valoare care pot fi acordate sunt: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creşă, tichete culturale şi vouchere de vacanţă.
–        Biletele de valoare pot fi utilizate doar în scopul prevăzut de lege şi doar la operatorii economici care le acceptă.
–        Regimul fiscal aplicabil biletelor de valoare este, atât pentru beneficiari, cât şi pentru angajatori, cel prevăzut de Codul fiscal.
ANGAJATORII
–        Angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanţii salariaţilor, stabilesc prin contractele colective de muncă sau prin Regulamentul intern, după caz, clauze privind acordarea biletelor de valoare, care să prevadă cel puţin următoarele:
a)        numărul salariaţilor din unitate care pot primi bilete de valoare şi valoarea nominală acordată, ţinând seama de posibilităţile financiare proprii ale angajatorilor;
b)        categoriile de salariaţi care primesc bilete de valoare;
c)        criteriile de selecţie privind stabilirea salariaţilor care primesc tichete de masă, ţinând seama de priorităţile socioprofesionale şi de alte elemente specifice activităţii;
d)        stabilirea concretă a activităţilor, destinaţiilor şi evenimentelor care se încadrează în cheltuieli sociale, pentru care se vor acorda salariaţilor tichete cadou, tichete de creşă şi culturale, după caz, şi care vor face obiectul contractelor comerciale de prestări de servicii cu unităţile emitente;
e)        documentaţia pe care trebuie să o prezinte salariatul angajatorului, în vederea acordării tichetelor de creşă.
–        Acordarea de către angajator a unei categorii de bilete de valoare nu exclude acordarea concomitentă, aceluiaşi salariat, şi a altor categorii de bilete de valoare.
TICHETELE DE MASĂ
–        Tichetele de masă sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar, ca alocaţie individuală de hrană, utilizate numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare.
–        Tichetele de masă pe suport hârtie se distribuie de către angajator, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, pentru luna următoare. Angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea.
–        Salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile lucrate. Salariatul are obligaţia să restituie angajatorului, la finele fiecărei luni tichetele de masă necuvenite. Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 15,18 lei
–        În cazul tichetelor de masă, în situaţia în care salariatul utilizează într-o lună un număr de tichete de masă mai mare decât numărul de zile lucrate, stabilite potrivit art. 10, iar angajatorul nu a încasat de la salariat contravaloarea tichetelor utilizate şi necuvenite, angajatorul acordă acestuia pentru luna următoare un număr de tichete de masă egal cu numărul de zile lucrătoare, diminuat cu numărul de tichete acordate pentru luna anterioară şi necuvenite.
–        Din punct de vedere fiscal:
a)        cheltuielile cu tichetele de masă sunt deductibile la determinarea profitului impozabil pentru plătitorii de impozit pe profit;
b)        tichetele de masă sunt considerate avantaje pentru salariaţi şi fac obiectul impozitului pe salariu (10%);
c)        pentru tichetele de masă nu se datorează contribuţii sociale (CAS şi/sau CASS).
TICHETELE CADOU
–        Angajatorii pot utiliza tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate, în limita sumelor destinate acoperirii valorii nominale a acestor tichete, prevăzute în bugetele proprii, aprobate potrivit legii, în poziţii distincte de cheltuieli.
–        Angajaţii pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor, numai pentru destinaţiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale.
–        Valoarea nominală a unui tichet cadou este de 10 lei sau un multiplu de 10, dar nu mai mare de 50 lei.
–        Din punct de vedere fiscal:
a)        cheltuielile cu tichetele cadou oferite salariaţilor (ca cheltuieli sociale) sunt deductibile la determinarea profitului impozabil pentru plătitorii de impozit pe profit, în limita unui procent de 5% din fondul de salarii;
b)        tichetele cadou oferite salariaţilor, cât şi cele oferite în beneficiul copiilor minori ai acestora, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei;
c)        pentru tichetele cadou nu se datorează contribuţii sociale (CAS şi/sau CASS).
TICHETELE DE CREŞĂ
–        Tichetele de creşă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
–        Tichetele de creşă pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul.
–        Nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor de creşă nu poate depăşi suma de 450 de lei pentru o lună, pentru fiecare copil aflat la creşă. Valoarea nominală a unui tichet de creşă este de 10 lei sau un multiplu de 10, dar nu mai mare de 100 lei.
–        Tichetele de creşă pot fi utilizate de către angajaţi numai la creşele sau entităţile asimilate acestora şi cu care unităţile emitente au încheiate contracte de prestări de servicii.
–        Suma individuală sub forma tichetelor de creşă se acordă pentru acoperirea parţială sau integrală a taxelor de creşă reprezentând contribuţia lunară a părinţilor la suportarea cheltuielilor pentru copiii înscrişi în creşe sau alte unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară publice, sau, după caz, a contravalorii serviciilor prestate de unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară private sau de bone şi se suportă integral de către angajator.
–        Din punct de vedere fiscal:
a)        cheltuielile cu tichetele de creşă oferite salariaţilor sunt deductibile la determinarea profitului impozabil pentru plătitorii de impozit pe profit, în limita unui procent de 5% din fondul de salarii;
b)        tichetele de creşă sunt considerate avantaje pentru salariaţi şi fac obiectul impozitului pe salariu (10%);
c)        pentru tichetele de creşă nu se datorează contribuţii sociale (CAS şi/sau CASS).
TICHETELE CULTURALE
–        Tichetele culturale sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii de bunuri şi servicii culturale.
–        Bunurile şi serviciile culturale pot fi:  a) abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecţii cinematografice, muzee, festivaluri, târguri şi expoziţii, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor; b) cărţi, manuale şcolare, albume muzicale, filme, în orice format.
–        Nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor culturale nu poate depăşi suma de 150 de lei pentru tichetele acordate lunar, respectiv suma de 300 de lei/eveniment, pentru cele acordate ocazional. Valoarea nominală a unui tichet cultural este de 10 lei sau un multiplu de 10, dar nu mai mare de 50 lei.
–        Din punct de vedere fiscal:
a)        cheltuielile cu tichetele culturale oferite salariaţilor sunt deductibile la determinarea profitului impozabil pentru plătitorii de impozit pe profit, în limita unui procent de 5% din fondul de salarii, în situaţia în care sunt considerate cheltuieli sociale;
b)        tichetele culturale sunt considerate avantaje pentru salariaţi şi fac obiectul impozitului pe salariu (10%);
c)        pentru tichetele culturale nu se datorează contribuţii sociale (CAS şi CASS).
VOUCHERELE DE VACANŢĂ
–        Voucherele de vacanţă sunt bilete de valoare care se acordă angajaţilor pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern.
–        Nivelul maxim al sumei care poate fi acordată unui angajat în decursul unui an fiscal sub forma voucherelor de vacanţă este de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată.
–        Voucherele de vacanţă sunt destinate acoperirii cheltuielilor cu servicii turistice, de cazare, de masă şi/sau de recuperare a capacităţii de muncă. Voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu servicii de călătorie şi/sau de divertisment, dacă se regăsesc într-un pachet turistic.
–        Valoarea nominală permisă pentru un voucher de vacanţă pe suport hârtie este multiplu de 10 lei, dar nu mai mult de 100 lei.
–        Voucherul de vacanţă are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic, în cazul în care voucherul a fost emis pe acest tip de suport.
–        Se interzice unităţii afiliate acordarea unui rest de bani la voucherul de vacanţă.
–        Contravaloarea serviciilor turistice prestate de către unităţile afiliate peste valoarea voucherelor de vacanţă se suportă de către angajat, titular al voucherelor de vacanţă.
–        Din punct de vedere fiscal:
a)        cheltuielile cu voucherele de vacanţă sunt deductibile la determinarea profitului impozabil pentru plătitorii de impozit pe profit;
b)        voucherele de vacanţă sunt considerate avantaje pentru salariaţi şi fac obiectul impozitului pe salariu (10%);
c)        pentru voucherele de vacanţă nu se datorează contribuţii sociale (CAS şi/sau CASS).
ALTE PREVEDERI
–        Pentru biletele de valoare neutilizate în perioada de valabilitate, unitatea emitentă restituie valorile nominale către angajator.
–        Utilizarea de către salariat a biletelor de valoare necuvenite îl obligă pe acesta la plata contravalorii biletelor către angajator.
–        Până la data de 1 ianuarie 2021, prevederile prezentei hotărâri nu se aplică voucherelor de vacanţă.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *