Clubul contabililor

INFORMARE privind noile prevederi legale referitoare la depunerea declarației privind beneficiarii reali

Bru-nO (CC0), Pixabay

Începând cu data de 1 ianuarie 2022 intră în vigoare Legea nr. 315/2021* privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1240 din 29.12.2021, Partea I), care elimină obligativitatea depunerii anuale a declarației privind beneficiarii reali.
Noile dispoziții legale prevăd:
”Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare, şi ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat.” (potrivit art. 56, alineatul (1)).

Trebuie menționat faptul că obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită şi prin includerea, la înmatriculare, în actul constitutiv, a datelor de identificare a beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită controlul asupra persoanei juridice (potrivit alin. (7) din art. 56). Modificarea ulterioară a datelor de identificare a beneficiarilor reali nu instituie obligaţia întocmirii unui act modificator la actul constitutiv, declararea acestora îndeplinindu-se în condiţiile alin. (1)

Prin excepție de la art. 56 alin.(1) persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, care au în structura acţionariatului entități înmatriculate/înregistrate şi/sau care au sediul fiscal în jurisdicţii necooperante din punct de vedere fiscal şi/sau în jurisdicţii cu grad înalt de risc de spălare a banilor şi/sau finanţare a terorismului şi/sau în jurisdicţii aflate sub monitorizarea organismelor internaţionale relevante, pentru risc de spălare a banilor/finanţare a terorismului depun anual o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale (alin. (13) al art. 56).
Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor asigură publicarea pe pagina sa de Internet a listelor actualizate ale jurisdicţiilor prevăzute la alin. (13), elaborate de organismele internaţionale abilitate.
Termenul de depunere a declarației anuale privind beneficiarul real, prevăzută la articolul mai sus menționat este de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

Totodată, la art. 56, pe lângă alin. (13) se introduce și alin. (14) cu următorul cuprins: ”Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele juridice înmatriculate în registrul comerţului anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat, depun o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice pe care o actualizează ori de câte ori intervine o modificare, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților. Această obligație se consideră a fi îndeplinită pentru persoanele juridice care au depus cel puțin o declarație privind beneficiarul real ulterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi.”
Așadar, pentru persoanele juridice, care au depus cel puțin o declarație privind beneficiarul real, obligația depunerii declarației privind beneficiarii reali se consideră a fi îndeplinită.

– Alte prevederi ale art. 56:

• În cazul în care intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se depune în termen de15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

 

• Declaraţia pe proprie răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali ,respectiv numele, prenumele, data și locul naşterii, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, precum şi modalităţile în care se exercită controlul asupra persoanei juridice.

 

• Declaraţia privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi poate fi transmisă la oficiul registrului comerţului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poştă şi curier sau prin ghișeul oficiului registrului comerțului, personal sau prin reprezentant conform prevederilor legale.

 

• Declaraţia privind beneficiarul real poate fi dată şi în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

 

Exit mobile version