OPANAF 675/2018 – Metode indirecte de stabilire a veniturilor PF
Potrivit art. 138 din Codul de procedură fiscală, ANAF are dreptul de a efectua o verificare fiscală a ansamblului situaţiei fiscale personale a persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.
– Prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală reală a persoanei fizice pe perioada verificată.
– Prin ordin se aprobă metodele indirecte de stabilire a veniturilor, utilizate de ANAF cu ocazia verificării situaţiei fiscale personale:
a) metoda sursei şi utilizării fondului – este selectată atunci când se constată că persoana fizică verificată a utilizat fonduri în valoare mai mare decât sursele identificate;
b) metoda fluxurilor de trezorerie – este selectată atunci când se constată că operaţiunile derulate de persoana fizică verificată s-au desfăşurat, în principal, prin conturile bancare şi financiare şi au fost depuse sume semnificative în numerar în aceste conturi;
c) metoda patrimoniului net – este selectată atunci când se constată că patrimoniul net al persoanei verificate a înregistrat creşteri semnificative pe parcursul perioadei verificate şi a fost stabilită, cu un grad rezonabil de certitudine, valoarea elementelor patrimoniale la începutul şi la sfârşitul perioadei verificate.