- Potrivit prevederilor Legii nr.104/2020 (publicată în Monitorul Oficial nr. 588 din 6 iulie 2020), art. 60 (Scutiri) din Codul fiscal a fost completat, specificându-se faptul că veniturile realizate din transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, în cazul persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat, sunt scutite de la plata impozitului pe venit, indiferent de momentul dezbaterii succesiunii.
- Totodată, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, obligația de a depune declarația fiscală se menține și în cazul în care obligația fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale.
- Având în vedere modificările legislative menționate mai sus, s-a impus introducerea unor informaţii suplimentare în conținutul unor formulare utilizate în procesul de administrare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, referitoare la persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, scutite de la plata impozitului pe venit.
- Ca urmare, au fost modificate în mod corespunzător următoarele formulare:
– 208 „Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal” (a fost introdusă o coloană distinctă pentru evidențierea impozitului scutit);
– 209 „Declaraţie privind veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal” (a fost introdusă o nouă rubrică referitoare la persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri scutite);
– 253 „Decizie de impunere privind venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal”(a fost introdus un nou rând la Capitolul II, în vederea stabilirii de către ANAF a sumei scutite de la plata impozitului pe venit).