Obligatii declarative Asociatii de proprietari

ÎN ATENŢIA ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETARI
Obligaţiile fiscale declarative şi de plată

Referitor la impozitul pe profit :
Începând cu anul 2017, asociaţiile de proprietari depun formularul 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit” inclusiv în situaţia în care înregistrează numai venituri neimpozabile, respectiv cheltuieli nedeductibile, potrivit Titlului II „Impozitul pe profit” din Codul fiscal.
Termenul de depunere al declaraţiei 101 este până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor. În acest sens se depune formularul 010 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică” prin care asociaţia de proprietari se înregistrează în vectorul fiscal ca plătitor de impozit pe profit.

Referitor la impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale obligatorii :
Încadrarea şi tratamentul fiscal al veniturilor obţinute de către ADMINISTRATORUL
asociaţiei de proprietari :
În baza art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 230/2007privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare, asociaţia de
proprietari angajează persoane fizice atestate pentru funcţia de administrator. Persoanele fizice atestate pot fi angajate prin încheierea unui contract individual de muncă, conform celor stabilite prin negociere directă.
Totodată, la art. 7 din Codul fiscal se prevede că, orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare este considerată activitate dependentă şi generează pentru persoana fizică venituri asimilate salariilor, pentru care se datorează impozit pe veniturile din salarii.
În ceea ce priveşte contribuţiile sociale, la art. 137 alin. (1) lit. a), 155 alin. (1) lit. a), 158 alin. (1), 193 alin. (1) lit. a), 202 lit. a), art. 210 din Codul fiscal se precizează că pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor se datorează toate contribuţiile sociale obligatorii şi anume :
– contribuţia de asigurări sociale,
– contribuţia de asigurări sociale de sănătate,
– contribuţia de asigurări pentru şomaj,
– contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate,
– contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale,
– contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Pentru venitul obţinut de către administratorul asociaţiei de proprietari, fiind venit din
desfăşurarea unei activităţi dependente, se datorează toate contribuţiile sociale obligatorii ( atât
de către persoana fizică care realizează veniturile de natură salarială cât şi de către plătitorul de
venit), cu excepţia :
– contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale – în situaţia în care între
asociaţia de proprietari şi administrator este încheiat un contract în baza Codului Civil.
– contribuţiei de asigurări pentru şomaj ( individuală şi şomaj), dacă persoana fizică care
desfăşoară activitatea de administrator este şi pensionar.

Încadrarea şi tratamentul fiscal al veniturilor obţinute de către PERSOANA CARE
PRESTEAZĂ SERVICII DE CURĂŢENIE în cadrul asociaţiei de proprietari

În situaţia în care asociaţia de proprietari are încheiat contract individual de muncă cu
persoana fizică care prestează servicii de curăţenie atunci se datorează toate contribuţiile sociale
obligatorii aferente veniturilor din salarii, cu excepţia contribuţiei de asigurări pentru şomaj
(individuală şi angajator), dacă persoana fizică care desfăşoară activitatea este şi pensionar.

În situaţia în care asociaţia de proprietari are încheiat un contract în baza Codului Civil cu persoana care prestează servicii de curăţenie, încadrarea, din punct de vedere fiscal, al veniturilor
astfel obţinute, se efectuează având în vedere prevederile art. 7 pct. 3 din Codul fiscal: În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
3. activitate independentă – orice activitate desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin 4 dintre următoarele criterii:
3.1. persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;
3.2. persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi;
3.3. riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea;
3.4. activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;
3.5. activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;
3.6. persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective;
3.7. persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii;

Dacă plătitorul de venit, potrivit condiţiilor de desfăşurare a activităţii stabileşte că activitatea desfăşurată de persoana fizică nu îndeplineşte cel puţin 4 dintre criteriile prezentate la art. 7 pct. 3 din Codul fiscal, atunci activitatea se consideră dependentă pentru care se datorează impozit
pe venitul din salarii şi toate contribuţiile sociale obligatorii, atât de către persoana fizică care
prestează serviciile de curăţenie cât şi de către plătitorul de venit (asociaţia de proprietari), cu excepţia :
– contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale – deoarece nu este încheiat un contract individual de muncă.
– contribuţiei de asigurări pentru şomaj ( individuală şi angajator), dacă persoana fizică care desfăşoară activitatea este şi pensionar.

Dacă plătitorul de venit încadrează activitatea desfăşurată de persoana fizică care prestează servicii de curăţenie ca activitate independentă, atunci persoana fizică respectivă trebuie să aibă o formă de organizare potrivit O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale,să desfăşoare activităţi economice în mod independent. În această situaţie, obligaţia declarării veniturilor realizate şi a plăţii impozitul şi a contribuţiilor sociale revine persoanei fizice în cauză.

Încadrarea şi tratamentul fiscal al veniturilor obţinute de către PREŞEDINTELE şi
CENZORUL asociaţiei de proprietari :

Preşedintele, membrii comitetului executiv şi cenzorul sau membrii comisiei de cenzori sunt aleşi sau revocaţi din funcţie de adunarea generală a proprietarilor, membrii ai asociaţiei de proprietari. (Legea nr. 230/2007, art. 27). Pentru angajarea şi eliberarea din funcţie a persoanei care ocupă funcţia de administrator de imobile sau a altor angajaţi sau prestatori, adunarea generală a proprietarilor mandatează comitetul executiv reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari. (Legea nr. 230/2007, art.
27). Remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi sumele primite de membrii comisiei de cenzori reprezintă venituri asimilate salariilor. (art. 76, alin. (1) lit. g), i) din Codul fiscal).
Fiind venituri asimilate salariilor, pentru remuneraţia obţinută de către preşedintele şi cenzorul asociaţiei de proprietari se datorează impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale obligatorii ( atât de către persoana fizică care realizează veniturile de natură salarială cât şi de către plătitorul de venit), cu excepţia :
– contribuţiei de asigurări pentru şomaj ( individuală şi angajator/plătitor de venit),
– contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate,
– contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale,
– contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.
( art. 187 alin. (1), art. 195 alin. (1) şi art. 204 alin. (1) din Codul fiscal)

Obligaţiile declarative şi termenele de declarare şi de plată pentru veniturile din activităţi dependente (salarii şi asimilate salariilor):

– Cât priveşte înregistrarea în vectorul fiscal, asociaţiile de proprietari au obligaţia înregistrării ca plătitori de impozit pe venitul din salarii şi pe veniturile asimilate salariilor şi contribuţiilor sociale prin depunerea formularului 010 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de
menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”, reglementat prin OPANAF nr. 3698/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
– Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
Prin excepţie, impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat şi reţinut la data efectuării plăţii acestor venituri, se plăteşte, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, de către plătitorii de venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor – persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit (asociaţiile de proprietari) care, în anul
anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu* de până la 3 salariaţi exclusiv. ( Art. 80 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal)
– Contribuţiile de asigurări sociale individuale calculate şi reţinute lunar se plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuţia angajatorului ori a persoanelor asimilate
angajatorului datorată potrivit legii. (Art. 146 alin. (3) din Codul fiscal)
– Formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, aprobat prin OMFP nr. 1045/2012, cu modificările şi completările ulterioare, are aceleaşi termene de depunere ca şi termenele de virare ale impozitului şi contribuţiilor.
* Numărul mediu de salariaţi se calculează ca medie aritmetică a numărului de salariaţi din
declaraţiile privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa
nominală a persoanelor asigurate ( formularul 112) depuse pentru fiecare lună din anul anterior.

Sursa: www.anaf.ro

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *