Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1960 din 6 august 2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare (Monitorul Oficial nr. 700 din 10 august 2018).
– În conformitate cu prevederile Codului fiscal, operatorii economici care distribuie şi comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi cei care distribuie şi comercializează angro băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat trebuie să se înregistreze la organul fiscal.
– Prin ordin au fost aduse mai nulte modificări la procedura de înregistrare, inclusiv la condiţiile necesare a fi îndeplinite.
– Operatorii economici care sunt deja înregistraţi să distribuie şi să comercializeze în sistem angro, fără depozitare, produse energetice, precum şi cei înregistraţi să distribuie şi comercializeze în sistem angro, fără depozitare, băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat pot să depună, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente.
– La expirarea termenului de mai sus atestatele emise pentru operatorii economici înregistraţi să distribuie şi să comercializeze în sistem angro, fără depozitare, produse energetice, precum şi pentru cei înregistraţi să distribuie şi comercializeze în sistem angro, fără depozitare, băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat îşi pierd valabilitatea.