Guvernul României
Ordonanța de urgență nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare
și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 260 din 23 martie 2018.
Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea:
– reducerii numărului de declarații depuse la organul fiscal de către persoanele fizice care realizează
venituri din desfășurarea unor activități economice, ca măsură fiscală prevăzută în Programul de
Guvernare 2018-2020 aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2018 pentru acordarea
încrederii Guvernului;
– revizuirii sistemului actual privind impozitarea veniturilor realizate din activități economice de
persoanele fizice, prin eliminarea plăților anticipate și instituirea unui singur termen de plată pentru a
răspunde exigențelor privind administrarea eficientă a sistemului fiscal;
– eliminării dificultăților apărute în procesul de gestionare a deciziilor de impunere emise pentru
persoanele fizice;
– simplificării birocrației prin reducerea numărului de declarații depuse de persoanele fizice, prin
comasarea unor formulare și diminuarea costurilor administrative legate de procesarea declarațiilor;
– stabilirii contribuțiilor sociale obligatorii pentru unele categorii de persoane fizice care obțin venituri
din activități ce nu au un caracter de continuitate;
– încurajării contribuabililor persoane fizice care desfășoară activități economice să își declare în mod
transparent obligațiile fiscale, în scopul îmbunătățirii conformării;
– simplificării modului de stabilire a impozitului pe venit, atât pentru contribuabil, cât și pentru
A.N.A.F., prin neemiterea deciziilor de impunere pentru plățile anticipate și cunoașterii de către
contribuabil a obligațiilor de plată, fără intervenția organului fiscal;
– dobândirii calității de asigurat de la termenul de depunere a declarației unice sau de la data depunerii
acesteia, după caz;
– încadrării ca plătitor CAS și CASS în funcție de venitul estimat pentru anul curent, independent de
venitul realizat în anul precedent;
– punerii în concordanță cu noile reglementări din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu
modificările și completările ulterioare, referitoare la calitatea de asigurat în sistemul de asigurări
sociale de sănătate și pentru respectarea dreptului persoanelor asigurate care realizează venituri din
activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, agricultură,
silvicultură, piscicultură, asocieri cu persoane juridice, investiții și alte surse la servicii medicale,
medicamente și dispozitive medicale, în funcție de termenul de depunere a declarațiilor și de plată a
contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate;
– asigurării măsurilor de protecție socială pentru familiile care au în întreținere copii cu handicap prin
corelarea prevederilor din actele normative în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială
bazate pe evaluarea veniturilor cu cele care stabilesc prestațiile sociale acordate persoanelor cu
handicap, astfel încât familiile celor aproximativ 50.000 de copii cu handicap să nu fie private de
accesul la ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul pentru încălzirea locuinței,
întrucât neadoptarea mecanismului de calcul, declarare și plată a contribuțiilor sociale până la data de
25 martie 2018 ar conduce la întreruperea calității de asigurat în sistemele sociale de pensii și sănătate,
aspect ce ar putea afecta accesul persoanelor fizice vizate la prestațiile sociale suportate de aceste
sisteme, respectiv la dreptul la pensie sau la dreptul la servicii medicale și medicamente, cu consecințe
negative asupra stării de sănătate a acestora,
întrucât nepromovarea noului mecanism privind determinarea, declararea și plata impozitului aferent
veniturilor realizate de persoanele fizice din activități independente, agricultură, silvicultură,
piscicultură, cedarea folosinței bunurilor, până la data de 25 martie 2018, care este primul termen de
plată pentru efectuarea plăților anticipate cu titlu de impozit ar conduce la efectuarea unor plăți
nedatorate din perspectiva noilor reglementări,
2
întrucât necorelarea prevederilor din actele normative în baza cărora se acordă beneficii de asistență
socială bazate pe evaluarea veniturilor cu cele care stabilesc prestațiile sociale acordate persoanelor cu
handicap ar conduce la creșterea riscului de excluziune socială a familiilor care au copii cu handicap în
întreținere,
în considerarea faptului că aceste aspecte vizează interesul general public și constituie situații de
urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri
imediate pe calea ordonanței de urgență,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Art. I. –
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688
din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după
cum urmează:
1. La articolul 60 punctul 1, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:
”
a1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;”.
2. La articolul 61, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:
”
a1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite potrivit art. 70;”.
3. La articolul 64, alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul
cuprins:
”
a1) drepturi de proprietate intelectuală;”.
4. La articolul 67, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 67. –
(1) Veniturile din activități independente cuprind veniturile din activități de producție, comerț, prestări
de servicii și veniturile din profesii liberale, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere,
inclusiv din activități adiacente.”
5. La articolul 67, alineatul (3) se abrogă.
6. Articolul 671 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 671. – Definirea veniturilor din România din activități independente
Veniturile obținute din activități independente desfășurate în România, potrivit legii, se consideră ca
fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate.”
7. La articolul 68, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 68. –
(1) Venitul net anual din activități independente se determină în sistem real, pe baza datelor din
contabilitate, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de
venituri, cu excepția situațiilor în care sunt aplicabile prevederile art. 69.”
8. La articolul 68, alineatul (5), litera l) se abrogă.
9. La articolul 69, alineatele (1), (2), (5), (6) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”
Art. 69. –
(1) În cazul contribuabililor care realizează venituri din activități independente, altele decât venituri
din profesii liberale definite la art. 67 alin. (2), venitul net anual se determină pe baza normelor de
venit de la locul desfășurării activității.
(2) Ministerul Finanțelor Publice elaborează nomenclatorul activităților pentru care venitul net se poate
determina pe baza normelor anuale de venit, care se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice,
în conformitate cu activitățile din Clasificarea activităților din economia națională – CAEN, aprobată
prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică. Direcțiile generale regionale ale finanțelor
publice, respectiv a municipiului București au următoarele obligații:
3
a) stabilirea nivelului normelor de venit;
b) publicarea acestora, anual, în cursul trimestrului IV al anului anterior celui în care urmează a se
aplica, precum și a coeficienților de corecție stabiliți prin consultarea consiliilor județene/Consiliului
General al Municipiului București, după caz.
. . . . . . . . . .
(5) În cazul în care un contribuabil desfășoară o activitate care generează venituri din activități
independente, altele decât venituri din profesii liberale, definite la art. 67 alin. (2), pe perioade mai
mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activități se reduce proporțional, astfel
încât să reflecte perioada de an calendaristic în care a fost desfășurată activitatea respectivă.
(6) Dacă un contribuabil desfășoară două sau mai multe activități care generează venituri din activități
independente, altele decât venituri din profesii liberale, definite la art. 67 alin. (2), venitul net din
aceste activități se stabilește de către contribuabil prin însumarea nivelului normelor de venit
corespunzătoare fiecărei activități.
. . . . . . . . . .
(9) Contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit și care în anul fiscal
anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro,
începând cu anul fiscal următor au obligația determinării venitului net anual în sistem real. Cursul de
schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului în lei al sumei de 100.000 euro este cursul
de schimb mediu anual comunicat de Banca Națională a României, la sfârșitul anului fiscal. Această
categorie de contribuabili are obligația să completeze corespunzător și să depună declarația unică
privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 15
martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.”
10. La articolul 69, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (10) și (11), cu
următorul cuprins:
” (
10) Contribuabilii pot ajusta normele anuale de venit de la alin. (
4) în declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Ajustarea normelor anuale de
venit se realizează de către contribuabil prin aplicarea coeficienților de corecție publicați de către
Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București, asupra
normelor anuale de venit.
(11) Procedura de ajustare a normei de venit, pentru determinarea venitului net anual, se stabilește prin
norme.”
11. După articolul 69 se introduc trei noi articole, articolele 691-693, cu următorul cuprins:
”
Art. 691. – Opțiunea de a stabili venitul net anual, în sistem real pe baza datelor din contabilitate
(1) Contribuabilii care obțin venituri din activități independente, impuși pe bază de norme de venit, au
dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real, potrivit art. 68.
(2) Opțiunea de a determina venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit
prevederilor art. 68, este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi și se
consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul
anterior, prin completarea corespunzătoare a declarației unice privind impozitul pe venit și
contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și depunerea formularului la organul fiscal competent
până la data de 15 martie inclusiv a anului următor expirării perioadei de 2 ani, începând cu anul 2019.
(3) Începând cu anul 2019, opțiunea pentru determinarea venitului net în sistem real se exercită prin
completarea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele
fizice cu informații privind determinarea venitului net anual în sistem real și depunerea formularului la
organul fiscal competent până la data de 15 martie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfășurat
activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activității, în cazul
contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.
Art. 692. – Stabilirea impozitului pentru veniturile din activități independente pentru care venitul
net anual se stabilește pe baza normelor de venit
(1) Contribuabilii care realizează venituri din activități independente pentru care venitul net anual se
stabilește pe baza normelor de venit au obligația stabilirii impozitului anual datorat, pe baza declarației
4
unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea
cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate, impozitul fiind final.
(2) Plata impozitului anual datorat determinat potrivit prevederilor alin. (1) se efectuează la bugetul de
stat, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
Art. 693. – Impozitarea venitului net anual din activități independente
Venitul net anual din activități independente determinat în sistem real pe baza datelor din contabilitate
se impozitează potrivit prevederilor cap. XI – Venitul net anual impozabil.”
12. După articolul 693 se introduce un nou capitol, capitolul II1 „Venituri din drepturi de proprietate
intelectuală”.
13. Articolul 70 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 70. – Definirea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală
Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din drepturi
de autor și drepturi conexe dreptului de autor, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală,
brevete de invenție, desene și modele, mărci și indicații geografice, topografii pentru produse
semiconductoare și altele asemenea.”
14. Articolul 71 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 71. – Definirea veniturilor din România din drepturi de proprietate intelectuală
Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt considerate ca fiind obținute din România,
numai dacă sunt primite de la un plătitor de venit din România sau de la un nerezident prin intermediul
unui sediu permanent al acestuia stabilit în România.”
15. Articolul 72 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 72. – Stabilirea impozitului pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală plătite
de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă
(1) Contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală datorează impozit pe
venit, impozitul fiind final.
(2) Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv din crearea unor lucrări de artă
monumentală, se determină de către plătitorii venitului, persoane juridice sau alte entități care au
obligația de a conduce evidență contabilă, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate
prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut.
(3) În cazul exploatării de către moștenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum și în cazul
remunerației reprezentând dreptul de suită și al remunerației compensatorii pentru copia privată,
venitul net se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune
colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri, potrivit legii, fără aplicarea cotei forfetare de
cheltuieli prevăzute la alin. (2).
(4) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net și se reține la sursă, de
către plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (2), la momentul plății veniturilor.
(5) Impozitul calculat și reținut reprezintă impozit final și se plătește la bugetul de stat până la data de
25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.
(6) Plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (2) nu au obligația calculării, reținerii la sursă și plății
impozitului din veniturile plătite dacă efectuează plăți către asocierile fără personalitate juridică,
precum și către entități cu personalitate juridică, care organizează și conduc contabilitate proprie,
potrivit legii, pentru care plata impozitului pe venit se face de către fiecare asociat, pentru venitul său
propriu.
(7) Contribuabilii nu au obligația de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a
evidenței contabile.
(8) Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 2% din impozitul
stabilit la alin. (4) pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, pentru susținerea entităților
nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru
acordarea de burse private, conform legii, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de
realizare a veniturilor.
5
(9) Obligația calculării și plății sumei prevăzute la alin. (8) revine organului fiscal competent.
(10) Prin excepție de la alin. (8) și (9), contribuabilii pot opta pentru calcularea, reținerea și plata sumei
reprezentând până la 2% din impozitul datorat la momentul plății veniturilor din drepturi de proprietate
intelectuală, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii
și a unităților de cult, de către plătitorii de astfel venituri, până la termenul de plată al impozitului.
(11) Opțiunea prevăzută la alin. (10) se exercită în scris de către contribuabil și se aplică la momentul
plății impozitului de către plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Opțiunea
rămâne valabilă pe perioada derulării contractului încheiat între părți, începând cu luna exercitării
opțiunii, dar nu mai mult de 2 ani fiscali consecutivi.
(12) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (8) și (9) se stabilește prin ordin al președintelui
A.N.A.F.”
16. După articolul 72 se introduce un nou articol, articolul 721, cu următorul cuprins:
”
Art. 721. – Stabilirea venitului net anual din drepturi de proprietate intelectuală
(1) Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv din crearea unor lucrări de artă
monumentală, primit de la alți plătitori decât cei prevăzuți la art. 72 alin. (2), se stabilește de
contribuabili prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40%
asupra venitului brut.
(2) În cazul exploatării de către moștenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum și în cazul
remunerației reprezentând dreptul de suită și al remunerației compensatorii pentru copia privată,
venitul net se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune
colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri, potrivit legii, fără aplicarea cotei forfetare de
cheltuieli prevăzute la alin. (1).
(3) Pentru determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, contribuabilii pot
completa numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidență fiscală.
(4) Obligațiile declarative sunt cele stabilite pentru veniturile nete anuale din activități independente
determinate în sistem real.”
17. Articolul 73 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 73. – Opțiunea de a stabili venitul net anual, în sistem real pe baza datelor din contabilitate
(1) Contribuabilii care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au dreptul să opteze pentru
determinarea venitului net în sistem real, potrivit art. 68.
(2) Opțiunea de a determina venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit
prevederilor art. 68, este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi și se
consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul
anterior, prin completarea corespunzătoare a declarației unice privind impozitul pe venit și
contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și depunerea formularului la organul fiscal competent
până la data de 15 martie, inclusiv a anului următor expirării perioadei de 2 ani, începând cu anul
2019.
(3) Începând cu anul 2019, opțiunea pentru determinarea venitului net în sistem real se exercită prin
completarea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele
fizice, cu informații privind determinarea venitului net anual în sistem real și depunerea formularului
la organul fiscal competent până la data de 15 martie inclusiv, în cazul contribuabililor care au
desfășurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activității, în
cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.
(4) Obligațiile declarative și regulile de impunere sunt cele stabilite pentru veniturile nete anuale din
activități independente determinate în sistem real.”
18. Articolul 74 se abrogă.
19. Articolul 75 se abrogă.
20. La articolul 79, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
” (
2) Obligația calculării și plății sumei prevăzute la alin. (
1) revine organului fiscal competent.
6
(3) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1) și (2) se stabilește prin ordin al președintelui
A.N.A.F.”
21. La articolul 79, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul
cuprins:
” (
4) Prin excepție de la alin. (
1) și (
2), contribuabilii pot opta pentru calcularea, reținerea și plata sumei
reprezentând până la 2% din impozitul lunar datorat pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor,
pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților
de cult, de către angajator/plătitor, până la termenul de plată al impozitului.
(5) Opțiunea de la alin. (4) se exercită în scris de către contribuabil și se aplică începând cu impozitul
datorat pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii următoare celei în care
contribuabilul a depus cererea la angajator/plătitor. Opțiunea rămâne valabilă pentru o perioadă de cel
mult 2 ani fiscali consecutivi.”
22. La articolul 85, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (
4) Contribuabilii prevăzuți la alin. (
1) au obligația să depună la organul fiscal competent, pentru
fiecare an fiscal, până la data de 15 martie inclusiv a anului de realizare a veniturilor, a declarației
unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. În cazul în care
contribuabilii încep să realizeze în cursul anului venituri definite potrivit art. 83 alin. (3), au obligația
completării și depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de
persoanele fizice – cap. II, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, pentru anul
fiscal în curs.”
23. La articolul 85, alineatul (5) se abrogă.
24. La articolul 85, alineatele (6), (8) și (81) se modifică și vor avea următorul cuprins:
” (
6) Impozitul anual datorat se calculează de către contribuabil, pe baza datelor din declarația unică
privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de
10% asupra normei anuale de venit, impozitul fiind final.
. . . . . . . . . .
(8) Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 15 martie inclusiv a anului fiscal
următor celui de realizare a venitului.
(81) În cazul încetării sau suspendării temporare a activității în cursul anului, contribuabilul va notifica
evenimentul organului fiscal competent în termen de 30 de zile de la data producerii acestuia, prin
depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele
fizice și își va recalcula impozitul anual datorat.”
25. Articolul 86 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 86. – Reguli privind stabilirea impozitului în cazul opțiunii pentru determinarea venitului
net în sistem real
(1) Contribuabilii care realizează veniturile definite la art. 83 alin. (3) au dreptul să opteze pentru
determinarea venitului net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor
art. 68, iar în cazul în care își exprimă această opțiune, au obligația de a completa Registrul de evidență
fiscală.
(2) Opțiunea se exercită pentru fiecare an fiscal, prin completarea declarației unice privind impozitul
pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru anul în curs și depunerea
formularului la organul fiscal competent până la data de 15 martie inclusiv a anului de realizare a
veniturilor. În cazul în care contribuabilii încep să realizeze, în cursul anului, venituri definite potrivit
art. 83 alin. (3), opțiunea se exercită pentru anul fiscal în curs, în termen de 30 de zile de la data
producerii evenimentului, prin completarea și depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și
contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(3) Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 15 martie inclusiv a anului fiscal
următor celui de realizare a venitului.
7
(4) În cazul încetării sau suspendării temporare a activității în cursul anului, contribuabilul va notifica
organului fiscal competent prin depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile
sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, și își
va recalcula impozitul anual.
(5) Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe
venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent pentru fiecare an
fiscal, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
(6) Impozitul anual datorat se calculează de către contribuabil, pe baza declarației unice privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10%
asupra venitului net anual determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit
prevederilor art. 68, impozitul fiind final.
(7) Impozitul anual datorat se plătește integral la bugetul de stat.”
26. La articolul 87, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”
Art. 87. –
(1) În cazul în care, în cursul anului fiscal, contribuabilii prevăzuți la art. 83 alin. (4) realizează
venituri din închirierea unui număr mai mare de 5 camere, aceștia sunt obligați să notifice organului
fiscal competent evenimentul, respectiv depășirea numărului de 5 camere de închiriat, prin depunerea
declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în
termen de 30 de zile de la data producerii acestuia. Pentru perioada din anul fiscal în care venitul a fost
determinat pe baza normei de venit, conform prevederilor art. 85, contribuabilul va recalcula norma de
venit și impozitul anual datorat.
. . . . . . . . . .
(3) Pentru perioada rămasă din anul fiscal, venitul net se stabilește în sistem real, potrivit prevederilor
art. 68, contribuabilii având obligația de a completa Registrul de evidență fiscală. Contribuabilii
respectivi sunt obligați să completeze și să depună la organul fiscal competent declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile de la
data producerii evenimentului, pentru veniturile aferente perioadei rămase până la sfârșitul anului
fiscal. Regulile de impunere aplicabile pentru venitul realizat în perioada rămasă sunt cele prevăzute la
art. 86 alin. (4)-(7).”
27. Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 88. – Impozitarea venitului net anual din cedarea folosinței bunurilor determinat în sistem
real
Venitul net anual din cedarea folosinței bunurilor, determinat în sistem real pe baza datelor din
contabilitate potrivit prevederilor art. 68, se impozitează potrivit prevederilor cap. XI – Venitul net
anual impozabil.”
28. La articolul 96, alineatul (2), partea introductivă și literele b) și c) ale alineatului (3) se modifică și
vor avea următorul cuprins:
” (
2) Câștigul net anual/Pierderea netă anuală se determină de către contribuabil, pe baza declarației
unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, depusă potrivit
prevederilor art. 122.
(3) Intermediarii, societățile de administrare a investițiilor sau societățile de investiții autoadministrate,
care efectuează tranzacțiile prevăzute la art. 94 și 95, au următoarele obligații:
. . . . . . . . . .
b) transmiterea către fiecare contribuabil a informațiilor privind totalul câștigurilor/pierderilor, în
formă scrisă, pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului fiscal, până la data de 31 ianuarie inclusiv a
anului curent pentru anul anterior;
c) să depună anual, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului curent, pentru anul anterior, la organul
fiscal competent o declarație informativă privind totalul câștigurilor/pierderilor, pentru fiecare
contribuabil.”
29. La articolul 102, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
8
” (
2) Obligația calculării și plății sumei prevăzute la alin. (
1) revine organului fiscal competent.”
30. La articolul 106, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (
4) În cazul contribuabililor care realizează venituri din desfășurarea a
două sau mai multe activități
agricole pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit, contribuabilul stabilește venitul
anual prin însumarea veniturilor corespunzătoare fiecărei activități.”
31. Articolul 107 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 107. – Calculul și plata impozitului pe veniturile din activități agricole
(1) Impozitul pe venitul din activități agricole se calculează de către contribuabil prin aplicarea unei
cote de 10% asupra venitului anual din activități agricole stabilit pe baza normei anuale de venit,
impozitul fiind final.
(2) Contribuabilul care desfășoară o activitate agricolă prevăzută la art. 103 alin. (1) pentru care
venitul se determină pe bază de normă de venit are obligația de a depune anual, pentru veniturile
anului în curs, declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele
fizice la organul fiscal competent, până la data de 15 martie inclusiv a anului de realizare a venitului.
(3) Contribuabilii care desfășoară activități agricole pentru care venitul se stabilește pe bază de norme
de venit și dețin suprafețe destinate producției agricole vegetale/animale în localități/județe diferite vor
opta pentru stabilirea localității/județului sau localităților/județelor unde vor beneficia de încadrarea în
limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale de la art.
105 alin. (2). Opțiunea se exercită prin completarea corespunzătoare a declarației unice privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(4) Declarația prevăzută la alin. (2) nu se depune pentru veniturile prevăzute la art. 105.
(5) În cazul în care activitatea se desfășoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligația
depunerii declarației anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse
regimului transparenței fiscale la organul fiscal competent revine asociatului care răspunde pentru
îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice până la data de 15 februarie inclusiv a
anului următor celui de realizare a venitului. Declarația cuprinde și cota de distribuire ce revine
fiecărui membru asociat din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii. Asociatul desemnat are
obligația transmiterii către fiecare membru asociat a informațiilor referitoare la venitul impozabil ce îi
revine corespunzător cotei de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii, în cadrul
aceluiași termen.
(6) Contribuabilii care realizează venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură au obligația
să determine venitul net anual impozabil/pierderea netă anuală la nivelul fiecărei surse de venit din
cadrul categoriei, cu excepția veniturilor pentru care impozitul este final.
(7) Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 15 martie inclusiv a
anului următor celui de realizare a venitului.
(8) Reprezentantul desemnat care răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de
autoritățile publice optează pentru stabilirea localității/județului sau localităților/județelor unde va
beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse
vegetale/animale de la art. 105 alin. (2) prin declarația anuală de venit pentru asocierile fără
personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale, la termenul prevăzut la alin.
(5).”
32. La articolul 110, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
” (
21) Pentru veniturile realizate de către persoanele fizice ca urmare a
participării la jocuri de noroc la
distanță sau on-line, definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind
organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
246/2010, cu modificările și completările ulterioare, impozitul datorat potrivit prevederilor alin. (2) se
determină și se reține la sursă la fiecare transfer din contul de pe platforma de joc în contul bancar sau
similar.”
33. La articolul 110, alineatele (7) – (13) se abrogă.
9
34. La articolul 116 alineatul (1), partea introductivă și litera a) a alineatului (2), alineatele (4) și (5) se
modifică și vor avea următorul cuprins:
”
Art. 116. –
(1) Contribuabilii care realizează venituri din alte surse identificate ca fiind impozabile, altele decât
cele prevăzute la art. 115 alin. (1), precum și cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l) au obligația de a
depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice,
la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor
celui de realizare a venitului.
(2) Impozitul pe venit datorat se calculează de către contribuabil, pe baza declarației unice privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10%
asupra:
a) venitului brut, în cazul veniturilor din alte surse pentru care contribuabilii au obligația depunerii
declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, altele
decât cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l);
(…)
(4) Impozitul reprezintă impozit final.
(5) Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 15 martie inclusiv a
anului următor celui de realizare a venitului.”
35. La articolul 116, alineatul (6) se abrogă.
36. Articolul 118 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 118. – Stabilirea venitului net anual impozabil
(1) Pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. c) și f), contribuabilul stabilește venitul net anual
impozabil pe fiecare sursă din categoriile de venituri respective, prin deducerea din venitul net anual, a
pierderilor fiscale reportate.
(2) Pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. a) și a1), la determinarea venitului net anual impozabil,
contribuabilul stabilește:
a) venitul net anual recalculat/pierderea netă recalculată pe fiecare sursă din categoriile de venituri
prevăzute, prin deducerea din venitul net anual, determinat în sistem real, a pierderilor fiscale
reportate;
b) venitul net anual impozabil care se determină prin însumarea tuturor veniturilor nete anuale
recalculate prevăzute la lit. a), din care se deduce contribuția de asigurări sociale datorată potrivit
prevederilor titlului V – Contribuții sociale obligatorii.
(3) Veniturile din categoriile prevăzute la art. 61 lit. a), a1), c) și f), ce se realizează într-o fracțiune de
an sau în perioade diferite ce reprezintă fracțiuni ale aceluiași an, se consideră venit anual.
(4) Pierderea fiscală anuală înregistrată pe fiecare sursă din activități independente, din drepturi de
proprietate intelectuală, din cedarea folosinței bunurilor și din activități agricole, silvicultură și
piscicultură, determinată în sistem real, se reportează și se compensează de către contribuabil cu
venituri obținute din aceeași sursă de venit din următorii 7 ani fiscali consecutivi.
(5) Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:
a) reportul se efectuează cronologic, în funcție de vechimea pierderii, în următorii 7 ani consecutivi;
b) dreptul la report este personal și netransmisibil;
c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere
definitivă a contribuabilului.
(6) Prevederile alin. (1)-(5) nu se aplică în cazul veniturilor din activități agricole definite la art. 103
alin. (1), pentru care sunt stabilite norme de venit, precum și pentru tipurile de venituri prevăzute
expres pentru categoriile de venituri pentru care impozitul este final.
(7) Pierderile din categoriile de venituri prevăzute la art. 61 lit. a), a1), c) și f) provenind din străinătate
se reportează și se compensează de către contribuabil cu veniturile de aceeași natură și sursă, realizate
în străinătate, pe fiecare țară, înregistrate în următorii 7 ani fiscali consecutivi.”
37. La articolul 119, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”
10
Art. 119. –
(1) Câștigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, din orice alte operațiuni cu
instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului
financiar se determină de contribuabil ca diferență între câștigul net anual și pierderile reportate din
anii fiscali anteriori rezultate din aceste operațiuni.
(2) Pierderea netă anuală din operațiuni prevăzute la art. 91 lit. c) și d) stabilită prin declarația unică
privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se recuperează din
câștigurile nete anuale obținute în următorii 7 ani fiscali consecutivi.
. . . . . . . . . .
(4) Pierderile nete anuale provenind din străinătate se reportează și se compensează de către
contribuabil cu veniturile de aceeași natură și sursă, realizate în străinătate, pe fiecare țară, înregistrate
în următorii 7 ani fiscali.”
38. Articolul 120 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 120. – Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de
persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se
realiza în România și contribuțiile sociale datorate
(1) Contribuabilii care desfășoară activitate, în cursul anului fiscal, în mod individual sau într-o formă
de asociere fără personalitate juridică, sunt obligați să depună la organul fiscal competent declarația
unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru venitul
estimat a se realiza în fiecare an fiscal, indiferent dacă în anul fiscal anterior au înregistrat pierderi,
până la data de 15 martie inclusiv a fiecărui an. Fac excepție contribuabilii care realizează venituri
pentru care impozitul se reține la sursă.
(2) Contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligați să depună declarația
prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. Fac excepție
contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reținere la sursă.
(3) Asociațiile fără personalitate juridică care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligate să
depună la organul fiscal competent Declarația privind veniturile estimate pentru asocierile fără
personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale, pentru venitul estimat a se
realiza pentru anul fiscal, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
(4) Contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum și cei pentru care
cheltuielile se determină în sistem forfetar și care au optat pentru determinarea venitului net în sistem
real depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele
fizice completată corespunzător, în termenul prevăzut la alin. (1).
(5) Contribuabilii care realizează venituri din activități independente și/sau din activități agricole,
silvicultură și piscicultură pentru care impozitul se determină în sistem real și care în cursul anului
fiscal își încetează activitatea, precum și cei care intră în suspendare temporară a activității, potrivit
legislației în materie, au obligația de a depune la organul fiscal competent declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile de la
data producerii evenimentului.
(6) Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele
decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală, au obligația să depună declarația unică
privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile
de la încheierea contractului între părți.
(7) În situațiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul
anului fiscal, a contractelor încheiate între părți, pentru care determinarea venitului brut se efectuează
potrivit prevederilor art. 84 alin. (2) și în care chiria este exprimată în lei sau reprezintă echivalentul în
lei al unei sume în valută, venitul este recalculat de către contribuabil, pe baza declarației unice privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și a documentelor justificative.
Determinarea venitului anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de
Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se depune declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
11
(8) Contribuabilii/asociațiile fără personalitate juridică care încep o activitate în luna decembrie depun
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la
data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.”
39. După articolul 120 se introduce un nou articol, articolul 1201, cu următorul cuprins:
”
Art. 1201. – Determinarea și plata impozitului pe venitul anual estimat
(1) Contribuabilii prevăzuți la art. 120 au obligația estimării venitului net anual pentru anul fiscal
curent, în vederea stabilirii impozitului anual estimat, prin depunerea declarației unice privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale până la data de 15 martie inclusiv a anului de realizare a
venitului.
(2) Impozitul se determină de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual
estimat considerat venit impozabil, iar plata se efectuează la bugetul de stat, până la data de 15 martie
inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul contribuabililor care realizează venituri pentru care
impozitul se reține la sursă.”
40. Articolul 121 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 121. – Bonificații pentru plata cu anticipație a impozitului pe venitul anual estimat
(1) Pentru plata cu anticipație a impozitului pe venitul anual estimat se acordă o bonificație. Nivelul
bonificației și termenele de plată cu anticipație se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat.
(2) Bonificația prevăzută la alin. (1) se acordă și în cazul în care la definitivarea impozitului prin
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice se
constată că au fost achitate toate obligațiile fiscale datorate pentru anul precedent până la termenele
stabilite potrivit la alin. (1).
(3) Bonificația se determină de contribuabil, iar impozitul de plată va fi diminuat cu valoarea
bonificației. Valoarea bonificației se stabilește de către contribuabil și se înscrie în mod distinct în
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice, sub
rezerva verificării ulterioare.
(4) Valoarea bonificației nu intră în baza de calcul al impozitului pe venit.
(5) În cazul în care, ulterior depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile
sociale datorate de persoanele fizice, contribuabilul corectează impozitul pe venitul anual estimat în
sensul majorării acestuia, beneficiază de bonificație pentru impozitul pe venit anual estimat, inclusiv
pentru sumele estimate suplimentar, dacă acestea sunt stinse potrivit alin. (1).
(6) În cazul în care, ulterior depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile
sociale, contribuabilul corectează impozitul pe venitul anual estimat în sensul diminuării acestuia,
pentru sumele achitate în plus se aplică în mod corespunzător prevederile art. 167 din Legea nr.
207/2015, cu modificările și completările ulterioare.”
41. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 122. – Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de
persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate
(1) Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din
activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinței bunurilor, din
activități agricole, silvicultură și piscicultură, determinate în sistem real, au obligația de a depune
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale la organul fiscal competent, pentru
fiecare an fiscal, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în
vederea definitivării impozitului anual pe venit. Declarația unică privind impozitul pe venit și
contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se completează pentru fiecare sursă din cadrul
fiecărei categorii de venit. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi
venitul net/pierderea distribuită din asociere.
(2) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale se completează și de către
contribuabilii cărora le sunt aplicabile prevederile de la art. 721, art. 84 alin. (3) și art. 116.
12
(3) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii se completează și se
depune la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal până la data de 15 martie inclusiv a anului
următor celui de realizare a câștigului net anual/pierderii nete anuale potrivit prevederilor cap. V –
Venituri din investiții.
(4) Nu se depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de
persoanele fizice – cap. I, pentru următoarele categorii de venituri:
a) venituri nete determinate pe bază de normă de venit, cu excepția celor care au depus declarația
prevăzută la art. 120;
b) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, a căror impunere este finală potrivit prevederilor art.
72;
c) venituri din cedarea folosinței bunurilor sub formă de arendă, a căror impunere este finală potrivit
prevederilor art. 84 alin. (8);
d) venituri sub formă de salarii și venituri asimilate salariilor, pentru care informațiile sunt cuprinse în
declarațiile specifice;
e) venituri din investiții, a căror impunere este finală;
f) venituri din premii și din jocuri de noroc, a căror impunere este finală;
g) venituri din pensii;
h) venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal;
i) venituri din alte surse, cu excepția celor prevăzute la art. 116.
(5) Declarația prevăzută la alin. (1) se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță,
conform art. 79 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a declarației unice privind impozitul
pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice se aprobă prin ordin al președintelui
A.N.A.F.”
42. Articolul 123 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 123. – Stabilirea și plata impozitului anual datorat
(1) Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în declarația unică privind impozitul pe venit
și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior,
prin aplicarea cotei de 10% asupra fiecăruia dintre următoarele:
a) venitul net anual impozabil determinat potrivit art. 118;
b) câștigul net anual impozabil determinat potrivit prevederilor art. 119.
(2) Impozitul anual datorat de contribuabilii care au realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor,
precum și venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care determinarea venitului net anual
se efectuează prin utilizarea cotei forfetare de cheltuieli, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului
net anual impozabil.
(3) Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume pentru susținerea entităților nonprofit care
se înființează și funcționează în condițiile legii, unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse
private, conform legii, sumă reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual
impozabil/câștigul net anual impozabil determinat potrivit prevederilor art. 118 și 119, după caz, până
la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor.
(4) Contribuabilii care au realizat venituri din activități independente/activități agricole, impuși pe bază
de normă de venit, și/sau din cedarea folosinței bunurilor, precum și venituri din drepturi de proprietate
intelectuală, potrivit art. 72, care nu au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit
și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – cap. I Date privind veniturile realizate și
contribuabilii care au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală, potrivit art. 721, pot
dispune asupra destinației unei sume pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și
funcționează în condițiile legii, unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform
legii, sumă reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul anual, până la data de 15 martie
inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor.
(5) Organul fiscal competent are obligația calculării și plății sumei reprezentând până la 2% din
impozitul datorat.
(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1)-(5) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.
13
(7) Plata impozitului anual datorat pentru venitul net anual impozabil/câștigul net anual impozabil se
efectuează la bugetul de stat, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a
venitului.”
43. La articolul 130, alineatul (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
” (
4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform alin. (
1) au obligația să le declare în
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la
data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, precum și să efectueze
calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de
evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.”
44. La articolul 130, alineatele (5) și (6) se abrogă.
45. La articolul 131, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
” (
2) Contribuabilii persoane fizice rezidente care realizează un venit și care, potrivit convenției de
evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, poate fi impus în celălalt stat, iar
respectiva convenție prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda scutirii, respectivul venit
va fi scutit de impozit în România. Acest venit se declară în România și se înscrie în declarația unică
privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 15
martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
. . . . . . . . . .
(4) Creditul fiscal se stabilește de către contribuabil la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent
venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în
România, aferentă venitului impozabil din străinătate. În situația în care contribuabilul în cauză obține
venituri din străinătate din mai multe state, creditul fiscal admis a fi dedus din impozitul datorat în
România se va calcula, potrivit procedurii prevăzute la alin. (3), pentru fiecare țară și pe fiecare natură
de venit. Creditul se stabilește din impozitul pe venit calculat pentru anul în care impozitul a fost plătit
statului străin, dacă există documentația corespunzătoare, conform prevederilor legale, care atestă plata
impozitului în străinătate.”
46. La articolul 131, alineatul (5) se abrogă.
47. La articolul 132, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (
2) Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a
impozitelor au obligația să depună o
declarație
privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal
competent, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, cu excepția
plătitorilor de venituri din salarii și asimilate salariilor și a plătitorilor de venituri din drepturi de
proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, aceștia având obligația
depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și
evidența nominală a persoanelor asigurate.”
48. La articolul 133, după alineatul (12) se introduc șapte noi alineate, alineatele (13)-(19), cu
următorul cuprins:
” (
13) Pentru veniturile realizate în anul 2017, se aplică următoarele reguli:
a) contribuabilii care aveau obligația depunerii declarației privind venitul realizat, din România și din
străinătate, potrivit reglementărilor în vigoare la data realizării venitului, au obligația depunerii
declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice,
prevăzute la art. 122, respectiv art. 130, până la data de 15 iulie 2018 inclusiv;
b) organul fiscal stabilește impozitul anual datorat prin emiterea deciziei de impunere pe baza
declarației prevăzute la art. 122, potrivit reglementărilor în vigoare la data realizării venitului. La
stabilirea venitului net anual impozabil/câștigului net anual impozabil vor fi avute în vedere pierderile
fiscale reportate pentru fiecare sursă de venit, precum și metodele de evitare a dublei impuneri, după
caz.
(14) Pentru veniturile realizate în anul 2018, se aplică următoarele reguli:
14
a) prin excepție de la prevederile art. 120, termenul de depunere a declarației unice privind impozitul
pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice este de până la data de 15 iulie 2018
inclusiv;
b) calculul impozitului pe venitul estimat prevăzut la art. 1201 se efectuează de contribuabili în cadrul
aceluiași termen.
(15) În anul 2018 se acordă următoarele bonificații:
a) pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de
persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță conform art. 79 din Legea nr.
207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la 15 iulie 2018 inclusiv, se acordă o
bonificație de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând
obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul net
anual plătit;
b) pentru plata cu anticipație a impozitului pe venit se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe
venit anual estimat plătit integral până la 15 decembrie 2018 inclusiv. Valoarea bonificației
diminuează impozitul pe venitul net anual estimat plătit.
(16) În cazul în care condițiile prevăzute la alin. (15) sunt îndeplinite cumulativ se aplică ambele
bonificații.
(17) Prevederile art. 121 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(18) Contribuabilii au obligația de determinare a venitului net anual impozabil/câștigului net anual
impozabil/pierderii nete anuale, de efectuare a calculului și de plată a impozitului anual datorat, pentru
veniturile realizate din România și din străinătate, pe fiecare sursă de venit, potrivit prevederilor în
vigoare în anul fiscal 2018.
(19) La stabilirea venitului net anual impozabil/câștigului net anual impozabil vor fi avute în vedere
pierderile fiscale reportate pentru fiecare sursă de venit, precum și metodele de evitare a dublei
impuneri, după caz.”
49. La articolul 137 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul
cuprins:
”
b1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite la art. 70, cu excepția veniturilor prevăzute
la art. 72 alin. (3);”.
50. Articolul 148 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 148. – Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care
realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b1)
(1) Persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b1), din una sau
mai multe surse și/sau categorii de venituri, datorează contribuția de asigurări sociale, dacă estimează
pentru anul curent venituri nete a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 12 salarii minime brute
pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației prevăzute la art. 120.
(2) Încadrarea în plafonul anual de cel puțin 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de
depunere a declarației prevăzute la art. 120, se efectuează prin cumularea veniturilor nete și/sau a
normelor anuale de venit din activități independente determinate potrivit art. 68 și 69, precum și a
veniturilor nete din drepturi de proprietate intelectuală determinate potrivit art. 72 și 73, care se
estimează a se realiza în anul curent.
(3) Persoanele fizice care nu se încadrează în plafonul prevăzut la alin. (2) pot opta pentru plata
contribuției de asigurări sociale pentru anul curent, în condițiile prevăzute pentru persoanele care
estimează că realizează venituri anuale peste nivelul a 12 salarii minime brute pe țară.
(4) Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează
veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b1), o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu
poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a
declarației prevăzute la art. 120.”
51. Articolul 150 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 150. – Excepții specifice privind veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b1)
15
(1) Persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligația asigurării în
sistemul public de pensii potrivit legii, precum și persoanele care au calitatea de pensionari nu
datorează contribuția de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b1).
(2) Persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor nu datorează contribuția
de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b1).”
52. Articolul 151 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 151. – Stabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor
care realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b1)
(1) Contribuția de asigurări sociale se calculează de către contribuabilii prevăzuți la art. 148 alin. (1) și
(3) prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei anuale de calcul
menționate la art. 148 alin. (4).
(2) Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală prevăzuți la art. 72 alin. (2) stabilesc
contribuția de asigurări sociale datorată de către beneficiarul venitului prin aplicarea cotei prevăzute la
art. 138 lit. a) asupra bazei de calcul menționate la art. 148 alin. (4).
(3) Persoanele fizice prevăzute la art. 148 alin. (1), cu excepția celor care realizează venituri din
drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul se reține la sursă de către plătitorul de venit,
depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
prevăzută la art. 120, până la data de 15 martie inclusiv a anului pentru care se stabilește contribuția
datorată.
(4) În vederea stabilirii contribuției datorate pentru anul 2018, termenul de depunere a declarației
prevăzute la art. 120 și 122 este până la data de 15 iulie 2018 inclusiv.
(5) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care
impozitul se reține la sursă, obținute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul net estimat al acestor
venituri, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul
pentru care se datorează contribuția, plătitorul de venit are obligația să calculeze, să rețină, să plătească
contribuția de asigurări sociale și să depună declarația menționată la art. 147 alin. (1). Declarația se
depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. În
contractul încheiat între părți se desemnează plătitorul de venit în vederea calculării, reținerii și plății
contribuției prin reținere la sursă, precum și venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul în
curs. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit
de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract. Plătitorii de venit
care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale sunt prevăzuți
la art. 72 alin. (2).
(6) În situația în care veniturile prevăzute la alin. (5) sunt realizate din mai multe surse, iar veniturile
nete estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 12
salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, contribuabilul
desemnează prin contractul încheiat între părți plătitorul de venit de la care venitul realizat este cel
puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară și care are obligația să calculeze, să rețină și să plătească
contribuția și stabilește venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul în curs. Plătitorul de venit
desemnat depune declarația menționată la art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei pentru care se plătesc veniturile. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare
plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente
venitului ales precizat în contract. Plătitorii de venit care au obligația calculării, reținerii, plății și
declarării contribuției de asigurări sociale sunt prevăzuți la art. 72 alin. (2).
(7) Prevederile alin. (5) și (6) nu se aplică în cazul în care nivelul venitului net din drepturi de
proprietate intelectuală estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit este sub nivelul a 12 salarii
minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția. În situația în care venitul
cumulat din aceste surse este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară, contribuabilul are
obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (1), la termenele și în condițiile stabilite.
(8) Persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6) nu depun declarația prevăzută la alin. (3).
16
(9) Dacă persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6), pentru care plătitorii de venit au obligația
calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale, realizează și venituri din
activități independente, pentru aceste venituri nu depun declarația prevăzută la alin. (3).
(10) Contribuabilii care în cursul anului fiscal încep să desfășoare o activitate independentă și/sau să
realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar venitul net, anual, cumulat, din una sau
mai multe surse de venituri, estimat a se realiza în anul în curs este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii
minime brute pe țară, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului fiscal,
sunt obligați să depună declarația prevăzută la alin. (3) în termen de 30 de zile de la data producerii
evenimentului și să declare venitul ales pentru care datorează contribuția. Salariul minim brut pe țară
garantat în plată este cel în vigoare la data depunerii declarației. Fac excepție contribuabilii pentru care
plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale.
(11) Contribuabilii prevăzuți la art. 148 alin. (1) care încep o activitate în luna decembrie depun
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice,
prevăzută la art. 122, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
(12) Persoanele fizice care datorează contribuția și care în cursul anului fiscal se încadrează în
categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit art. 150, cele care intră în suspendare
temporară a activității sau își încetează activitatea potrivit legislației în materie depun la organul fiscal
competent, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit evenimentul, declarația prevăzută la
alin. (3) și își recalculează contribuția datorată și declarată pentru anul în curs.
(13) Recalcularea contribuției se efectuează, după cum urmează:
a) modificarea plafonului anual prevăzut la art. 148 alin. (2) corespunzător numărului de luni de
activitate;
b) încadrarea venitului net realizat pe perioada de activitate în plafonul prevăzut la art. 148 alin. (2)
recalculat potrivit lit. a);
c) rectificarea venitului ales care nu poate fi mai mic decât plafonul prevăzut la lit. a);
d) determinarea contribuției datorate recalculate prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra
venitului ales prevăzut la lit. c).
(14) În situația în care venitul net realizat corespunzător lunilor de activitate este mai mic decât
plafonul determinat la alin. (13) lit. a) nu se datorează contribuția de asigurări sociale.
(15) Persoanele fizice al căror venit estimat se modifică în cursul anului în care se realizează veniturile
și nu se mai încadrează în plafonul prevăzut la art. 148 alin. (1) își pot modifica contribuția datorată
prin rectificarea venitului estimat, prin depunerea declarației prevăzute la alin. (3), oricând până la
împlinirea termenului legal de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile
sociale datorate de persoanele fizice, prevăzute la art. 122.
(16) Contribuția datorată se evidențiază în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile
sociale datorate de persoanele fizice.
(17) În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din
veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b1), din una sau mai multe surse și/sau categorii de
venituri, mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar venitul net anual cumulat realizat
este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la data depunerii declarației
prevăzute la art. 120, acestea datorează contribuția de asigurări sociale și au obligația depunerii
declarației prevăzute la art. 122, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a
veniturilor în vederea definitivării contribuției de asigurări sociale. În declarație se completează venitul
ales, care trebuie să fie cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară.
(18) În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din
veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b1), din una sau mai multe surse și/sau categorii de
venituri, cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar venitul net anual cumulat
realizat este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, nu datorează contribuția de asigurări sociale,
cu excepția celor care au optat pentru plata contribuției potrivit art. 148 alin. (3). În acest caz
contribuția plătită nu se restituie, aceasta fiind valorificată la stabilirea elementelor necesare
determinării pensiei, potrivit legii.
17
(19) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
prevăzută la art. 122 constituie titlu de creanță fiscală în sensul Legii nr. 207/2015, cu modificările și
completările ulterioare.
(20) Termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 15 martie inclusiv a
anului următor celui pentru care se datorează contribuția.
(21) Plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (5) și (6) au obligația calculării contribuției potrivit alin. (2),
reținerii și plății acesteia până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit
veniturile.
(22) Persoanele fizice prevăzute la art. 148 alin. (1) și (3) pot efectua plăți reprezentând contribuția de
asigurări sociale datorată, oricând până la împlinirea termenului de plată. Prevederile art. 121 și art.
133 alin. (15) și (16) se aplică în mod corespunzător.
(23) Bonificația acordată la plata contribuției de asigurări sociale potrivit alin. (22), evidențiată distinct
în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, se
suportă de la bugetul de stat.
(24) Organul fiscal central transmite până la data de 31 martie a fiecărui an, în sistem informatic,
unităților Trezoreriei Statului un fișier care cuprinde valoarea bonificației acordate potrivit alin. (22) și
(23). Acest fișier cuprinde data plății, care reprezintă data depunerii declarației unice. Pe baza acestui
fișier se debitează automat un cont distinct de venituri al bugetului de stat codificat cu codul de
identificare fiscală al contribuabilului și se creditează contul de venituri al Bugetului de asigurări
sociale codificat cu codul de identificare fiscală al contribuabilului. Documentul justificativ pe baza
căruia se realizează fișierul îl reprezintă declarația unică prevăzută la alin. (3).
(25) Organul fiscal central transmite în sistem informatic Casei Naționale de Pensii Publice
informațiile înscrise în declarația prevăzută la alin. (3) necesare, potrivit legii, stabilirii, în sistemul
public de pensii, a stagiului de cotizare realizat și a punctajului lunar, în vederea acordării prestațiilor
de asigurări sociale prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Informațiile necesare, precum și procedura de transmitere a acestora se stabilește prin protocol încheiat
între ANAF și Casa Națională de Pensii Publice.
(26) Verificarea modului de determinare a valorii bonificației prevăzute la alin. (22) se realizează
potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.”
53. La articolul 154 alineatul (1), partea introductivă, literele a), h) și i) și alineatul (2) se modifică și
vor avea următorul cuprins:
”
Art. 154. –
(1) Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale
de sănătate:
a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi,
inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la
terminarea studiilor, ucenici sau studenți, studenții- doctoranzi care desfășoară activități didactice,
potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenționale didactice pe săptămână,
precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni
soldați sau gradați profesioniști. Dacă realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor sau venituri
lunare cumulate din activități independente, activități agricole, silvicultură și piscicultură peste
valoarea salariului de bază minim brut pe țară, pentru aceste venituri datorează contribuție;
. . . . . . . . . .
h) persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii, precum și pentru
veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală;
i) persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate
în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, precum și cele care se află în concedii
medicale acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru indemnizațiile
aferente certificatelor medicale;
. . . . . . . . . .
18
(2) Persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d)-p) dacă realizează veniturile
prevăzute la art. 155, pentru acestea datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, conform
regulilor specifice fiecărei categorii de venituri.”
54. La articolul 154 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera h1), cu următorul
cuprins:
”
h1) persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru veniturile din
drepturi de proprietate intelectuală;”.
55. Articolul 155 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 155. – Categorii de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate
(1) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. a)-d),
datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România și din
afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și
a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există
obligația declarării în România, realizate din următoarele categorii de venituri:
a) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76;
b) venituri din activități independente, definite conform art. 67;
c) venituri din drepturi de proprietate intelectuale, definite conform art. 70;
d) venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit prevederilor titlului II, titlului III
sau Legii nr. 170/2016, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125;
e) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83;
f) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103;
g) venituri din investiții, definite conform art. 91;
h) venituri din alte surse, definite conform art. 114.
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate și în
cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60.”
56. Articolul 170 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 170. – Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele
fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h)
(1) Persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h), din una sau mai
multe surse și/sau categorii de venituri, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, dacă
estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 12 salarii minime
brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației prevăzute la art. 120.
(2) Încadrarea în plafonul anual de cel puțin 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de
depunere a declarației prevăzute la art. 120 se efectuează prin cumularea veniturilor prevăzute la art.
155 alin. (1) lit. b)-h), după cum urmează:
a) venitul net sau norma de venit din activități independente, stabilite potrivit art. 68 și 69 după caz;
b) venitul net din drepturi de proprietate intelectuală, stabilit după acordarea cotei de cheltuieli
forfetare prevăzute la art. 72 și 721, precum și venitul net din drepturi de proprietate intelectuală
determinat potrivit prevederilor art. 73;
c) venitul net distribuit din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II,
titlului III sau Legii nr. 170/2016, determinat potrivit prevederilor art. 125 alin. (8) și (9);
d) venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor, stabilite
potrivit art. 84-87;
e) venitul și/sau câștigul din investiții, stabilit conform art. 94-97. În cazul veniturilor din dividende și
din dobânzi se iau în calcul sumele încasate;
f) venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din activități agricole, silvicultură și
piscicultură, stabilite potrivit art. 104-106;
g) venitul brut și/sau venitul impozabil din alte surse, stabilit potrivit art. 114-116.
(3) La încadrarea în plafonul prevăzut la alin. (2) nu se iau în calcul veniturile neimpozabile, prevăzute
la art. 93 și 105.
19
(4) Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care
realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h) o reprezintă echivalentul a 12 salarii
minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației prevăzute la art. 120.”
57. Articolul 174 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 174. – Stabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul
persoanelor care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h)
(1) Contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează de către contribuabilii prevăzuți la art.
170 alin. (1) prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 156 asupra bazei anuale de calcul
menționate la art. 170 alin. (4).
(2) Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane
juridice stabilesc contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către beneficiarul venitului,
prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei de calcul menționate la art. 170 alin. (4).
(3) Persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h), cu
excepția celor pentru care plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (2) stabilesc și declară contribuția,
depun declarația prevăzută la art. 120, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui pentru
care se datorează contribuția.
(4) În vederea stabilirii contribuției datorate pentru anul 2018, termenul de depunere a declarației
prevăzute la art. 120 și 122 este până la data de 15 iulie 2018 inclusiv.
(5) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă
sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II, titlului III sau
Legii nr. 170/2016, pentru care impozitul se reține la sursă, obținut de la un singur plătitor de venit, iar
nivelul net estimat al acestor venituri, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute
pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, plătitorul de venit are obligația să
calculeze, să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate, precum și să depună
declarația menționată la art. 147 alin. (1). Declarația se depune până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei pentru care se plătesc veniturile. În contractul încheiat între părți se desemnează
plătitorul de venit în vederea calculării, reținerii și plății contribuției prin reținere la sursă, în anul în
curs. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit
de părți, până la concurența contribuției anuale datorate. Plătitorii de venit din drepturi de proprietate
intelectuală care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale de
sănătate sunt prevăzuți la art. 72 alin. (2).
(6) În situația în care, veniturile prevăzute la alin. (5) sunt realizate din mai multe surse și/sau categorii
de venituri, iar veniturile nete estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau
mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează
contribuția, contribuabilul desemnează, prin contractul încheiat între părți, plătitorul de venit care are
obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției și de la care venitul realizat este cel puțin
egal cu 12 salarii minime brute pe țară. Plătitorul de venit desemnat depune declarația menționată la
art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.
Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de
părți, până la concurența contribuției datorate. Plătitorii de venit din drepturi de proprietate intelectuală
care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate sunt
prevăzuți la art. 72 alin. (2).
(7) Prevederile alin. (5) și (6) nu se aplică în cazul în care nivelul venitului net din drepturi de
proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit
prevederilor titlului II, titlului III sau Legii nr. 170/2016, pentru care impozitul se reține la sursă
estimat a se realiza pe fiecare sursă și/sau categorie de venit, este sub nivelul a 12 salarii minime brute
pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, dar venitul net cumulat este cel puțin
egal cu 12 salarii minime brute pe țară. În această situație, contribuabilul are obligația depunerii
declarației prevăzute la alin. (3), la termenele și în condițiile stabilite.
(8) Persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6) nu depun declarația prevăzută la alin. (3).
(9) Persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6), pentru care plătitorii de venit au obligația calculării,
reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate, care realizează și alte venituri
20
de natura celor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) și d)-h), pentru aceste venituri nu depun declarația
prevăzută la alin. (3) și nici declarația prevăzută la art. 122.
(10) Persoanele fizice care încep în cursul anului fiscal să desfășoare activitate și/sau să realizeze
venituri, din cele prevăzute la art. 155 lit. b)-h), iar venitul net anual cumulat din una sau mai multe
surse și/sau categorii de venituri, cu excepția veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, din
arendă sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II, titlului III sau
Legii nr. 170/2016, pentru care impozitul se reține la sursă, estimat a se realiza pentru anul curent este
cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, recalculat corespunzător numărului de luni
rămase până la sfârșitul anului fiscal, sunt obligate să depună declarația prevăzută la alin. (3) în termen
de 30 de zile de la data producerii evenimentului. Salariul minim brut pe țară garantat în plată este cel
în vigoare la data depunerii declarației.
(11) Contribuabilii prevăzuți la art. 170 alin. (1) care încep o activitate în luna decembrie depun
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la
data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
(12) Persoanele fizice prevăzute la art. 170 alin. (1) care în cursul anului fiscal intră în suspendare
temporară a activității potrivit legislației în materie, precum și cele care își încetează activitatea depun
la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit evenimentul,
declarația prevăzută la alin. (3) și își recalculează contribuția datorată și declarată pentru anul în curs.
(13) Recalcularea contribuției se efectuează, astfel:
a) modificarea plafonului anual prevăzut la art. 148 alin. (2) corespunzător numărului de luni de
activitate;
b) rectificarea bazei anuale de calcul raportată la numărul lunilor de activitate;
c) încadrarea venitului net realizat pe perioada de activitate în plafonul prevăzut la art. 170 alin. (2)
recalculat potrivit lit. a);
d) determinarea contribuției datorate, recalculată prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei
de calcul determinate la lit. b).
(14) În situația în care venitul net realizat corespunzător lunilor de activitate este mai mic decât
plafonul determinat la alin. (13) lit. a) nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate.
(15) Persoanele fizice al căror venit estimat se modifică în cursul anului în care se realizează veniturile
și nu se mai încadrează în plafonul prevăzut la art. 170 alin. (1) își pot modifica contribuția datorată
prin rectificarea venitului estimat, prin depunerea declarației prevăzute la alin. (3), oricând până la
împlinirea termenului legal de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile
sociale datorate de persoanele fizice, prevăzute la art. 122.
(16) Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată se evidențiază în Declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(17) În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din
una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe
țară, iar venitul net anual cumulat realizat este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime pe țară, în
vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, acestea datorează contribuția de asigurări sociale
de sănătate la nivelul a 12 salarii minime pe țară și au obligația depunerii declarației prevăzute la art.
122, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, în vederea
definitivării contribuției de asigurări sociale de sănătate.
(18) În cazul în care persoanele fizice aflate în situația prevăzută la art. 170 alin. (1) realizează un venit
net anual cumulat sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar în anul fiscal precedent nu au avut
calitatea de salariat și nu s-au încadrat în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de
asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154 alin. (1), acestea datorează contribuția de asigurări
sociale de sănătate la o bază de calcul echivalentă cu 6 salarii minime brute pe țară și depun declarația
prevăzută la art. 122, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a
veniturilor, în vederea definitivării contribuției de asigurări sociale de sănătate.
(19) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
prevăzută la art. 122 constituie titlu de creanță fiscală în sensul Legii nr. 207/2015, cu modificările și
completările ulterioare.
21
(20) Termenul de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate este până la data de 15 martie
inclusiv a anului următor celui pentru care se datorează contribuția.
(21) Plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (5) și (6) au obligația calculării, reținerii și plății contribuției
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.
(22) Persoanele fizice prevăzute la art. 170 alin. (1) pot efectua plăți reprezentând contribuția de
asigurări sociale de sănătate datorată, oricând până la împlinirea termenului de plată. Prevederile art.
121 și art. 133 alin. (15) și (16) se aplică în mod corespunzător.”
58. Titlul secțiunii a 10-a a capitolului III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” se modifică și va
avea următorul cuprins:
”
SECȚIUNEA a 10-aDeclararea, stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul
persoanelor fizice care estimează venituri anuale cumulate sub plafonul prevăzut la art. 170 alin. (2),
precum și în cazul celor care nu realizează venituri”
59. Articolul 180 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 180. – Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care
estimează venituri anuale cumulate sub plafonul prevăzut la art. 170 alin. (2), precum și de către
persoanele fizice care nu realizează venituri
(1) Următoarele persoane fizice pot opta pentru plata contribuției:
a) persoanele fizice care au estimat pentru anul curent venituri anuale cumulate din cele prevăzute la
art. 155 lit. b)-h), sub nivelul plafonului minim prevăzut la art. 170 alin. (2);
b) persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 155 și nu se încadrează
în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate prevăzute la
art. 154 alin. (1).
(2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. a) datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate
după cum urmează:
a) dacă depun declarația prevăzută la art. 174 alin. (3) până la împlinirea termenului legal de depunere,
la o bază de calcul reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data
depunerii acesteia; sau
b) dacă depun declarația prevăzută la art. 174 alin. (3) după împlinirea termenului legal de depunere, la
o bază de calcul echivalentă cu valoarea salariului de bază minim brut pe țară în vigoare la data
depunerii declarației, înmulțită cu numărul de luni rămase până la termenul legal de depunere a
declarației prevăzute la art. 122, inclusiv luna în care se depune declarația.
(3) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. b) datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate
la o bază de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe țară, indiferent de data depunerii declarației
prevăzute la art. 174 alin. (3).”
60. Articolul 181 se abrogă.
61. Articolul 182 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 182. – Plata contribuției
Termenul de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate este până la data de 15 martie inclusiv
a anului următor celui pentru care se datorează contribuția.”
62. Articolul 183 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 183. – Prevederi privind încetarea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate
Persoanele prevăzute la art. 180, care încep să realizeze venituri de natura celor prevăzute la art. 155
sau se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției, depun la organul fiscal
competent, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit evenimentul, declarația prevăzută la
art. 174 alin. (3) și își recalculează obligația de plată reprezentând contribuția de asigurări sociale de
sănătate datorată pentru anul în curs.”
63. La articolul 223 alineatul (1), litera n) se abrogă.
22
64. La articolul 223 alineatul (2), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul
cuprins:
„i
) venituri obținute la jocurile de noroc practicate în România, definite la art. 108 alin. (3).”
65. La articolul 224 alineatul (4), litera a) se abrogă.
66. La articolul 230 alineatul (5), literele e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”
e) să transmită în formă scrisă către fiecare contribuabil persoană fizică nerezidentă informațiile
privind totalul câștigurilor/pierderilor, pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului fiscal, până la data
de 31 ianuarie inclusiv a anului curent pentru anul anterior;
f) să depună anual, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului curent, pentru anul anterior, la organul
fiscal competent o declarație informativă privind totalul câștigurilor/pierderilor, pentru fiecare
contribuabil.”
67. La articolul 231, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 231. –
(1) Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor, cu excepția plătitorilor de venituri
din salarii, conform prezentului titlu, au obligația să depună o declarație privind calcularea și reținerea
impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie
inclusiv a anului curent pentru anul expirat.”
Art. II. –
(1) Pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice din drepturi de proprietate
intelectuală în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2018, inclusiv, și data intrării în vigoare a
prezentei ordonanțe de urgență se aplică următoarele reguli:
a) contribuabilii au obligația efectuării calculului venitului net aferent anului 2018, stabilit pe baza
cotei forfetare de cheltuieli sau în sistem real, a determinării și a plății impozitului pentru veniturile
aferente anului 2018, până la data de 15 martie 2019 inclusiv;
b) plățile anticipate reținute la sursă pentru drepturile de proprietate intelectuală vor fi luate în calcul la
stabilirea impozitului anual de plată pentru anul 2018;
(2) Pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice din drepturi de proprietate
intelectuală începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, obligațiile privind
calcularea, reținerea la sursă, virarea și declararea impozitului sunt cele prevăzute la art. 72 și art.
721 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri
de noroc la distanță și festivaluri de poker, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2018 inclusiv
și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se aplică următoarele reguli:
a) obligațiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării venitului, cu excepția declarației privind
venitul realizat care va fi înlocuită cu declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale
datorate de persoanele fizice;
b) contribuabilii au obligația efectuării determinării și plății impozitului datorat pentru fiecare venit
brut primit în perioada respectivă, de la un organizator/plătitor de venituri din jocuri de noroc, până la
data de 15 martie 2019 inclusiv.
(4) Pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri
de noroc la distanță și festivaluri de poker, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență, obligațiile privind calcularea, reținerea la sursă, virarea și declararea impozitului sunt cele
prevăzute la art. 110 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Pentru veniturile aferente perioadelor anterioare anului fiscal 2018, contribuțiile sociale obligatorii
sunt cele în vigoare în perioada căreia îi sunt aferente veniturile, iar pentru regularizarea contribuției de
asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate sunt aplicabile reglementările legale
în vigoare în respectiva perioadă.
(6) Pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice din drepturi de proprietate
intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului
II, titlului III din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 170/2016
23
privind impozitul specific unor activități, pentru care contribuția de asigurări sociale și, după caz,
contribuția de asigurări sociale de sănătate, se rețin la sursă de către plătitorul de venit, acesta are
obligația ca până la data de 15 martie 2019 inclusiv să stabilească, să rețină, să plătească și să declare
contribuțiile anuale datorate de beneficiarul de venit pentru anul 2018.
(7) Contribuabilii prevăzuți la alin. (6) ale căror contracte au încetat în cursul anului 2018 până la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar veniturile realizate sunt singurele venituri
obținute în anul în curs, și care datorează contribuții sociale obligatorii potrivit titlului V din Legea nr.
227/2015, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat și completat prin art. I
din prezenta ordonanță de urgență, au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și
contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 15 iulie 2018 inclusiv.
(8) În anul 2018, contribuabilii persoane fizice nu au obligația depunerii declarației unice privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru veniturile realizate în
anul 2017, dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au depus la organul
fiscal declarația privind veniturile realizate din România – formular 200 sau declarația privind
veniturile realizate din străinătate – formular 201. În cazul în care, pentru veniturile realizate în anul
2017, se depune și declarația unică prevăzută la art. 122 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare, organul fiscal utilizează pentru definitivarea anului 2017 datele declarate în
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(9) Declarația privind venitul estimat/norma de venit – formular 220, declarația privind veniturile din
activități agricole impuse pe bază de norme de venit – formular 221, declarația privind venitul asupra
căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în
plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate – formular 600, depuse la
organul fiscal competent în anul 2018, pentru anul curent, vor fi înlocuite cu declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, ce se va depune până la 15 iulie
2018.
(10) Persoanele fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare, care au depus până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență
declarația pentru stabilirea obligațiilor de plată cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate
datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art.
180 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare – formular 604 și care își mențin
în continuare opțiunea exercitată nu depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile
sociale datorate de persoanele fizice.
(11) În cazul în care persoanele fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare, nu își mențin opțiunea exercitată prin depunerea declarației
prevăzute la alin. (9) depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate
de persoanele fizice.
(12) În anul 2018 declarația prevăzută la art. 122 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare, se poate depune și pe suport hârtie, la sediul organului fiscal competent.
(13) Pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii aferente veniturilor realizate în anul 2017,
organul fiscal utilizează datele declarate în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile
sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare, depusă până la data de 15 iulie 2018 inclusiv.”
Art. III. –
După alineatul (1) al articolului 103 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările și
completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:
” (
11) Organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central acordă asistență în vederea completării
și/sau depunerii declarației unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice pentru contribuabilii
care au domiciliul fiscal în localitatea în care își are sediul organul fiscal local și nu există o unitate
teritorială a A.N.A.F. Declarația astfel completată se transmite organului fiscal central competent în
administrarea contribuabilului, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, fie de contribuabil,
fie de organul fiscal local.
24
(12) Procedura de acordare a asistenței realizată de organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal
central și de transmitere a declarației unice potrivit alin. (11) se aprobă prin ordin comun al ministrului
finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.”
Art. IV. –
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se
modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3 alineatul (1), literele a), e), f) și p) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”
a) asigurat – persoana fizică pentru care angajatorul/entitatea asimilată angajatorului este obligat/ă să
rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale, persoana fizică care realizează venituri din
activități independente sau drepturi de proprietate intelectuală și care, pe baza declarației individuale
de asigurare, datorează contribuția de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoana fizică ce achită contribuția
de asigurări sociale pe baza contractului de asigurare socială, potrivit prezentei legi;
. . . . . . . . . .
e) declarație individuală de asigurare – declarația fiscală pe baza căreia se realizează declararea
veniturilor care reprezintă baza de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care
realizează venituri din activități independente sau din drepturi de proprietate intelectuală pentru care
există obligația depunerii acesteia și care constituie documentul pe baza căruia se stabilește, în
sistemul public de pensii, stagiul de cotizare și punctajul lunar, anual și mediu anual;
f) declarație nominală de asigurare – declarația fiscală pe baza căreia se realizează declararea
veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor
care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, precum și în cazul persoanelor care realizează
venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele prevăzute la lit. e), care constituie
documentul pe baza căruia se stabilește stagiul de cotizare și punctajul lunar, anual și mediu anual;
. . . . . . . . . .
p) stagiu de cotizare – perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la
sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au
datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii;”
2. La articolul 6 alineatul (1), punctul IV se modifică și va avea următorul cuprins:
”
IV. persoanele care realizează venituri din activități independente și/sau din drepturi de proprietate
intelectuală, pentru care se datorează contribuție de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.”
3. La articolul 7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 7. –
(1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1)
pct. I și II, precum și asigurații care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, alții
decât cei care depun declarație individuală de asigurare, denumite în continuare angajatori sau entități
asimilate angajatorului, cât și instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii
prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. III sunt obligate să întocmească și să depună, la organul fiscal central,
declarația nominală de asigurare.”
4. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 11. –
(1) Persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV sunt asigurate în sistemul public de pensii pe baza
declarației individuale de asigurare, sau după caz pe baza declarației nominale de asigurare,
înregistrate la organul fiscal competent.”
5. La articolul 27 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
”
25
a) persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, cele care realizează
venituri ca urmare a desfășurării unor activități independente, precum și cele care realizează venituri
din drepturi de proprietate intelectuală;”.
6. Articolul 36 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 36. –
Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) o
constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puțin decât
valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.”
7. La articolul 45, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 45. –
(1) În sistemul public de pensii stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care
s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat și, după caz, de către
angajator.”
8. La articolul 45, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
” (
11) În situația asiguraților prevăzuți la art. 6
alin. (
1) pct. IV care au depus declarația individuală de
asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal se constată că venitul net/brut anual realizat la sfârșitul
anului este mai mic decât 12 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată și aceștia au plătit
contribuție de asigurări sociale, stagiul de cotizare se determină prin raportarea venitului la care s-a
achitat contribuția de asigurări sociale la salariul minim brut pe țară garantat în plată.”
9. La articolul 96, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
” (
21) În situația asiguraților care, în aceeași perioadă de timp, pe lângă veniturile de natura celor
prevăzute de Codul fiscal pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale, dovedesc și venituri
asigurate în baza unui contract de asigurare socială, la determinarea punctajului lunar se au în vedere
veniturile lunare asigurate cumulate.”
10. La articolul 107, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11) care va avea
următorul cuprins:
” (
11) În situația asiguraților prevăzuți la art. 6
alin. (
1) pct. IV, care au depus declarația individuală de
asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de organul fiscal central, se
constată diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la
calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, casa teritorială de
pensii operează, din oficiu, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire care se emite până la
data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul anterior.”
11. La articolul 107, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (
2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (
1) și (
11) se acordă sau se recuperează, după
caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.”
12. La articolul 118, alineatul (12) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (
12) În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri realizate din activități
independente și din drepturi de proprietate intelectuală, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal,
indiferent de nivelul acestora.”
Art. V. –
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:
1. Articolul 222 se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 222. –
26
(1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi:
a) toți cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară;
b) cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și au obținut prelungirea dreptului de ședere temporară
ori au domiciliul în România;
c) cetățenii statelor membre ale UE, SEE și Confederației Elvețiene care nu dețin o asigurare încheiată
pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat și au obținut
dreptul de rezidență în România, pentru o perioadă de peste 3 luni;
d) persoanele din statele membre ale UE, SEE și Confederației Elvețiene care îndeplinesc condițiile de
lucrător frontalier și anume desfășoară o activitate salariată sau independentă în România și care rezidă
în alt stat membru în care se întoarce de regulă zilnic ori cel puțin o dată pe săptămână.
(2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) care se încadrează în categoria celor care realizează
veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările
ulterioare, calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și dreptul la pachetul de
bază se acordă de la data începerii raporturilor de muncă/serviciu.
(3) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) care se încadrează în categoria celor care realizează
veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h), precum și în cazul celor prevăzute la art. 180 din
Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, dobândesc calitatea de asigurat în
sistemul de asigurări sociale de sănătate și au dreptul la pachetul de bază de la data depunerii
declarației, prevăzute la art. 174 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările
ulterioare.
(4) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) care se încadrează în categoria celor care au calitatea de
contribuabili la sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit Legii nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare, și care nu au efectuat plata contribuției la fond la termenele prevăzute în
aceeași lege, sumele restante se recuperează de către A.N.A.F. în condițiile legii, inclusiv obligații
fiscale accesorii datorate pentru creanțele fiscale.
(5) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează:
a) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau
reședință în România, precum și în condițiile art. 267 alin. (2)-(22), după caz;
b) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b), odată cu pierderea dreptului de ședere în România,
precum și în condițiile art. 267 alin. (2)-(22), după caz;
c) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c), odată cu pierderea dreptului de rezidență în România,
pentru o perioadă de peste 3 luni, precum și în condițiile art. 267 alin. (2)-(22), după caz;
d) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d), odată cu pierderea calității de lucrător frontalier,
precum și în condițiile art. 267 alin. (2) și (22), după caz.
(6) Documentele justificative privind dobândirea calității de asigurat se stabilesc prin ordin al
președintelui CNAS.”
2. La articolul 223, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12) cu următorul cuprins:
” (
12) Prevederile alin. (
11) se aplică și în cazul persoanelor care au început activitatea în baza
raporturilor de muncă/serviciu, dacă acestea solicită serviciile cuprinse în pachetul de bază până la data
depunerii de către plătitorii de venituri din salarii și asimilate salariilor a Declarației privind obligațiile
de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate,
prevăzute în Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.”
3. La articolul 224 alineatul (1), literele a), h) și n) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”
a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi,
inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la
terminarea studiilor, ucenici sau studenți, studenții- doctoranzi care desfășoară activități didactice,
potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 – 6 ore convenționale didactice pe săptămână,
precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni
soldați sau gradați profesioniști;
. . . . . . . . . .
27
h) persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate
în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, precum și cele care se află în concedii
medicale acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și
indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
399/2006, cu modificările și completările ulterioare;
. . . . . . . . . .
n) persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii, precum și pentru
veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală;”.
4. La articolul 224, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11) cu următorul cuprins:
” (
11) Persoanele care au dobândit calitatea de asigurat în baza art. 224 alin. (
1) lit. c) nu pot avea la
rândul lor coasigurați.”
5. La articolul 267, alineatele (2) și (21) se modifică și vor avea următorul cuprins:
” (
2) Pentru persoanele care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (
1) lit. a) din Legea nr.
227/2015, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de asigurat încetează în termen de 3 luni
de la data încetării raporturilor de muncă/serviciu.
(21) Pentru categoriile de persoane asigurate fără plata contribuției prevăzute la art. 224 alin. (1),
calitatea de asigurat încetează în termen de 1 lună de la data la care persoanele nu se mai încadrează în
aceste categorii de asigurați.”
6. La articolul 267, după alineatul (21) se introduc trei noi alineate, alineatele (22)-(24), cu următorul
cuprins:
” (
22) Pentru persoanele care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (
1) lit. b)-h), precum și
pentru persoanele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare, calitatea de asigurat încetează la data la care expiră perioada pentru care au
depus declarația prevăzută la art. 174 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările
ulterioare, dacă nu depun o nouă declarație pentru perioada următoare.
(23) Pentru persoanele care realizează veniturile prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
227/2015, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de asigurat încetează la expirarea a 12
luni de la data depunerii declarației prevăzute la art. 174 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare, dacă nu depun o nouă declarație pentru perioada următoare.
(24) După expirarea perioadelor prevăzute la alin. (2)-(23), pentru persoanele care nu fac dovada
calității de asigurat, sunt aplicabile prevederile art. 232.”
7. La articolul 268, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (
5) Străinii beneficiari ai unei forme de protecție potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România,
cu modificările și completările ulterioare, dobândesc calitatea de asigurat în sistemul de asigurări
sociale de sănătate după cum urmează:
a) de la data începerii raporturilor de muncă/serviciu, în cazul persoanelor fizice care realizează
venituri din categoria celor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările
și completările ulterioare;
b) de la data depunerii declarației, în cazul persoanelor fizice care realizează veniturile prevăzute la art.
155 alin. (1) lit. b)-h), precum și în cazul persoanelor prevăzute la art. 180 din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare.”
8. La articolul 312, literele a) și b) se abrogă.
9. La articolul 313, literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”
a) cele prevăzute la lit. c), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
b) cele prevăzute la lit. d), cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.”
10. La articolul 322, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul
cuprins:
”
28
(5) Pentru asigurații sistemului de asigurări sociale de sănătate, care au obligația plății contribuției de
asigurări sociale de sănătate, ANAF, după depunerea declarațiilor fiscale, are obligația de a transmite
CNAS informațiile necesare în vederea acordării calității de asigurat.
(6) Instituțiile prevăzute la alin. (5) își acordă reciproc și gratuit accesul la informațiile referitoare la
declararea/achitarea contribuției, precum și la persoanele fizice prevăzute la art. 224 alin. (1)
înregistrate în Registrul unic de evidență al asiguraților din Platforma informatică din asigurările de
sănătate. Structura informațiilor și periodicitatea transmiterii acestora de către ANAF potrivit alin. (5),
precum si procedura de acces la informațiile referitoare la declararea/achitarea contribuției, precum și
la persoanele fizice prevăzute la art. 224 alin. (1) înregistrate în Registrul unic de evidență al
asiguraților din Platforma informatică din asigurările de sănătate, se stabilesc prin ordin comun al
președintelui ANAF și al președintelui CNAS.
(7) Datele transmise în condițiile alin. (5) produc efecte în ceea ce privește calitatea, respectiv
categoria de asigurat, de la data înregistrării în Platforma informatică din asigurările de sănătate, cu
excepția persoanelor fizice prevăzute la art. 223 alin. (12) care au fost înregistrate de la data începerii
raporturilor de muncă/serviciu.”
Art. VI. –
În anul 2018, persoanele fizice care realizează venituri din categoria celor prevăzute la art. 155 alin. (1)
lit. b)-h) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, au calitatea de asigurat și le
sunt aplicabile prevederile art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la data termenului de depunere a
declarației, prevăzut la art. 174 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările
ulterioare.
Art. VII. –
Alineatul (1) al articolului 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
”
Art. 8. –
(1) La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare
toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele
care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, alocații și
ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligații legale de întreținere
și alte creanțe legale, cu excepția alocației pentru susținerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010
privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a
alocației de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, a bugetului personal complementar lunar și a
prestațiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) și, respectiv alin. (5) din Legea nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, a ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanței Guvernului nr. 14/2010
privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli,
începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările
ulterioare, a burselor școlare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) și art. 85 alin. (2) din Legea
educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, a stimulentului educațional
oferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar
a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social
pentru stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor proveniți din familii defavorizate, a
sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor și a
cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție
socială „Bani de liceu”, cu modificările și completările ulterioare, precum și veniturile obținute din
activitățile cu caracter ocazional desfășurate de zilieri în condițiile Legii nr. 52/2011 privind
exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.”
Art. VIII. –
(1) Termenul de emitere a ordinului privind procedura prevăzută la art. 72, 79 și 123 din Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat și
completat prin art. I din prezenta ordonanță de urgență, este de 90 de zile de la intrarea în vigoare a
acesteia.
(2) Termenul de emitere a ordinului privind modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de
gestionare a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele
fizice, prevăzut la art. 122 alin. (6) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare,
astfel cum a fost modificat și completat prin art. I din prezenta ordonanță de urgență, este de 30 de zile
de la intrarea în vigoare a acesteia.
(3) Termenul de emitere a ordinului privind aprobarea Procedurii de acordare a asistenței realizată de
organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central și de transmitere a declarației unice,
prevăzut la art. 103 alin. (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu
modificările și completările ulterioare, este de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe
de urgență.
(4) Termenul de emitere a ordinului comun al președintelui ANAF și al președintelui CNAS privind
Structura informațiilor și periodicitatea transmiterii acestora de către ANAF, precum si procedura de
acces la informațiile referitoare la declararea/achitarea contribuției, precum și la persoanele fizice
prevăzute la art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, înregistrate în Registrul unic de evidență al asiguraților din
Platforma informatică din asigurările de sănătate, prevăzut la art. 332 alin. (6) din Legea nr. 95/2006,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, este de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanțe de urgență.
Art. IX. –
(1) Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările
și completările ulterioare, prevederile art. I intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
(2) Prevederile art. IV intră în vigoare la data de 1 aprilie 2018.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA
DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul muncii și justiției
sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Ministrul sănătății,
Sorina Pintea
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Paul Stănescu
p. Președintele Casei
Naționale de Asigurări de
Sănătate,
Răzvan Teohari Vulcănescu
București, 15 martie 2018.
Nr. 18.
29
Descarca in format PDF