OUG 30/2020 – Masuri de sprijin somaj tehnic

 

OUG nr 30/2020 – modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. I. — Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 209 din 14 martie 2020, se modifică și se completează, după cum urmează:

  1. La articolul 1, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,Art. 1. — (1) Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

(3) Prin părinte, în sensul prezentei legi, se înțelege:

  1. a) părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. b) adoptatorul;
  3. c) persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea

adopției;

  1. d) persoana care are în plasament copilul sau în tutelă;
  2. e) persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. f) părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrisă într-o unitate de învățământ.”
  4. La articolul 1, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (31)—(34), cu următorul cuprins:

„(31) Beneficiază de prevederile prezentei legi și părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizației în condițiile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar în condițiile în care activitatea serviciului de zi este suspendată ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

(32) Prevederile prezentei legi se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere persoana adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal pentru care s-a optat pentru acordarea indemnizației în condițiile Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar dacă beneficiază de servicii de zi, a căror activitate a fost suspendată ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

(33) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care una dintre persoanele prevăzute la alin. (3) se află în una sau mai multe din următoarele situații:

  1. a) este în concediul prevăzut la art. 2 alin. (1) sau art. 11 alin. (2) ori art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  2. b) este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere;
  3. c) se află în concediu de odihnă/concediu fără plată.

(34) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul persoanelor ale căror raporturi de muncă sunt suspendate pentru întreruperea temporară a activității angajatorului sau în cazul soțului/soției acestora, în condițiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul în care celălalt părinte nu realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările uiterioare.”

  1. La articolul 2, alineatele (2)—(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi și nici nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (33), precum și de o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică persoanei singure din familia monoparentală, definită în condițiile art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Acordarea zilelor libere pentru angajații din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, comerț alimentar, producție și distribuție medicamente și echipamente sanitare, distribuție carburanți, personalul din cadrul unităților farmaceutice se realizează doar cu acordul angajatorului.”

  1. La articolul 2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) Angajatorii din domeniile prevăzute la alin. (4) acordă zilele libere în condițiile prezentei legi, doar după epuizarea opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității și cu obligația asigurării continuității activității, respectiv prin programe individualizate de lucru, munca în schimburi, munca la domiciliu și tel?munca.”

  1. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 3. — (1) Indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale în condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, sumele pentru plata indemnizației prevăzute la alin. (1) se decontează din acest fond numai pe perioada prevăzută la art. 1 alin. (4).

(4) Angajatorii pot cere numai decontarea sumelor reprezentând indemnizația netă, încasată efectiv de părinte.

(5) Impozitele și contribuțiile de asigurări sociale aferente indemnizației prevăzute la alin. (1) se suportă din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului în condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, indemnizația prevăzută la alin. (1) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Până la închiderea anului fiscal, sumele decontate potrivit alin. (1) vor fi înapoiate Fondului de garantare din bugetul de stat, după caz, potrivit unei proceduri stabilite prin hotărâre a Guvernului.”

  1. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 31, cu următorul cuprins:

„Art. 31. — (1) Personalul prevăzut la art. 32 alin. (1) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1), corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada stării de urgență în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile prevăzute la art. 1 sau în prezentul articol.

(2) Pentru personalul din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, majorarea prevăzută la alin. (1) se suportă din bugetul de stat.

(3) Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, majorarea prevăzută la alin. (1) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.”

  1. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 4. — Numărul de zile libere acordate potrivit prezentei legi, respectiv numărul de zile lucrătoare pentru care se acordă majorarea prevăzută la art. 31 alin. (1) se stabilesc de către Guvern, prin hotărâre, pentru fiecare situație dintre cele prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 31.”

  1. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 6. — În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi va fi aprobată hotărârea Guvernului prevăzută la art. 3 alin. (7), precum și procedurile aferente decontării sumelor privind plata indemnizației prevăzută la art. 2.”

Art. II. — (1) Acordarea stimulentului de inserție prevăzut la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează fără întrerupere, pe o perioadă de 90 zile în cazul persoanelor care, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:

  1. a) beneficiază de concediile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a),
  2. b) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare;
  3. b) beneficiază de concediul prevăzut de Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ;

1 1 ‘

  1. c) se află în perioada prevăzută la art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. d) li s-a suspendat ori le-a încetat raportul de muncă ori de serviciu, ca urmare a instituirii situației de urgență în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) în cazul în care, după perioada prevăzută la alin. (1), persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, atunci stimulentul de inserție se acordă, potrivit legii, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau 4 ani în cazul copilului cu dizabilitate.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică corespunzător și în cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația prevăzută la art. 32 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Prevederile alin. (1) se aplică și persoanelor care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în plata stimulentului de inserție, cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Art III. — (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și în baza Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, cererile, declarațiile și documentele doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistență socială acordate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale pot fi depuse în format letric sau prin poșta electronică.

(2) Cererile, declarațiile și documentele doveditoare prevăzute la alin. (1) vizează acordarea următoarelor beneficii de asistență socială:

  1. a) ajutorul social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  2. b) alocația pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. c) alocația de stat pentru copii acordata în baza Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. d) drepturile acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  5. e) alocația lunară de plasament acordată în baza Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  6. f) drepturile acordate în baza art. 50 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  7. g) ajutorul pentru încălzirea locuinței acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială pentru perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare;
  8. h) indemnizația lunară de hrană acordată în baza Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările ulterioare.

(3) Depunerea prin poșta electronică a cererilor, declarațiilor și documentelor doveditoare pentru solicitarea beneficiilor prevăzute la alin. (2) se face astfel:

  1. a) pentru beneficiile prevăzute la lit. e)—f) și h), la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale,în a căror rază teritorială își au domiciliul, reședința ori locuiesc efectiv solicitanții;
  2. b) pentru beneficiile prevăzute la lit. a)—d) și g), la autoritățile administrației publice locale în a căror rază teritorială își au domiciliul, reședința ori locuiesc efectiv solicitantii.

(4) Depunerea prin poșta electronică a cererilor, declaraților și documentelor doveditoare este opțională și se realizează în condițiile în care agențiile teritoriale ori autoritățile administrației publice locale au dezvoltate sisteme de primire electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

(5) începând cu data prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada de aplicabilitate a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, decizia de acordare/respingere/încetare/suspendare a dreptului de asistență socială pentru oricare din beneficiile sociale prevăzute la alin. (2) se poate transmite beneficiarului în format letric sau prin poșta electronică de către agenția teritorială emitentă.

Art. IV. — (1) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, agențiile teritoriale și autoritățile administrației publice locale vor lua măsurile necesare pentru implementarea sistemului de transmitere prin poșta electronică a cererilor și documentelor doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistență socială prevăzute la art. III alin. (2), în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Organizarea modului de primire prin poșta electronică a cererilor, declarațiilor și documentelor doveditoare se stabilește prin decizie a directorului general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială pentru drepturile prevăzute la art. III alin. (2) lit. c)—f) și h), respectiv prin dispoziție a primarului pentru drepturile prevăzute la art. III alin. (2) lit a), b) și g).

(3) Pentru cererile, declarațiile și documentele doveditoare pentru solicitarea drepturilor prevăzute la art. III alin. (3) lit. b), depuse prin poșta electronică la autoritățile administrației publice locale, acestea au obligația de a transmite la agenția teritorială, în termenul prevăzut de lege, solicitările primite, la adresa de poștă electronică oficială a instituției sau prin Punctul de contact unic electronic, conform Hotărârii Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea și funcționarea Punctului de contact unic electronic, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017.

Art. V. —(1) În cazuri excepționale, agențiile teritoriale și/sau autoritățile administrației publice locale pot solicita persoanelor care au depus cererea și documentele doveditoare prin poșta electronică prezentarea la sediul instituției.

(2) Prin cazuri excepționale se înțeleg următoarele:

  1. a) determinarea unor inadvertențe între informațiile din documentele transmise și cele din bazele de date ale altor instituții la care agențiile teritoriale sau autoritățile administrației publice locale au acces pentru verificarea îndeplinirii de către solicitanți a criteriilor de acordare a drepturilor;
  2. b) informațiile din documentele transmise sunt incomplete sau pe baza acestora nu se poate determina îndeplinirea condițiilor de eligibilitate.

(3) Termenul prevăzut de lege pentru soluționarea cererii în cazurile excepționale prevăzute la alin. (2) se prelungește cu până la 15 zile lucrătoare pentru verificarea realității, legalității și conformității documentelor transmise, precum și pentru solicitarea de documente doveditoare suplimentare.

Art. VI. —Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, agențiile teritoriale și autoritățile administrației publice locale vor a afișa la sediul instituțiilor și pe web site-ul propriu informațiile necesare privind posibilitatea și procedura solicitării beneficiilor de asistență socială prin poșta electronică, în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. VII. — Pe perioada situației de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, transmiterea prin poșta electronică a cererilor și documentelor doveditoare pentru solicitarea drepturilor de asigurări devine principalul mijloc de comunicare.

Art VIII. — Rapoartele de monitorizare prevăzute la art. 30 alin. (2) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, întocmite înainte de instituirea stării de urgență prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, rămân valabile după încetarea stării de urgență și vor fi luate în considerare în procesul de evaluare pentru acordarea unei noi licențe pentru serviciul social.

Art. IX. — (1) Pe perioada instituirii stării de urgență prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, beneficiile de asistență socială care au drept condiție frecventarea cursurilor de învățământ de către copii sau tineri se acordă fără întrerupere.

(2) Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, alocația zilnică de hrană de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale se acordă pe perioada valabilității certificatului de orientare școlară fără a fi condiționată de numărul de zile de școlarizare și de prezența școlară.

(3) Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, acordarea stimulentelor educaționale prevăzute de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, nu este condiționată de frecvența regulată la grădiniță a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educational.

Art. X. — (1) Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, cererile și documentele doveditoare pentru stabilirea și plata, în condițiile legii, a drepturilor bănești ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale pot fi depuse la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București în format letric sau prin poșta electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

(2) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București au obligația de a lua măsurile necesare pentru implementarea sistemului de transmitere prin poșta electronică a cererilor și documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1).

(3) In cazuri excepționale, agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București pot solicita persoanelor care au depus cererea și documentele doveditoare prin poșta electronică prezentarea la sediul instituției.

(4) Prin situații excepționale se înțeleg următoarele:

  1. a) identificarea unor inadvertențe în documentele transmise;
  2. b) informațiile din documentele transmise sunt incomplete sau pe baza acestora nu se poate determina îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea drepturilor prevăzute la alin. (1).

(5) Termenele prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor în situațiile excepționale prevăzute la alin. (4) se prelungește cu până la 15 zile lucrătoare pentru verificarea realității, legalității și conformității documentelor transmise, precum și pentru solicitarea de documente doveditoare suplimentare.

(6) Agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București au obligația de a afișa la sediul acestora și pe web site-ul propriu informațiile necesare privind transmiterea prin poșta electronică a cererilor și documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1).

Art. XI. — (1) Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.

(2) De prevederile alin. (1) beneficiază salariații angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiții:

  1. a) întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării d^ urgență decretate, și dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situații de urgență conform metodologiei aprobate prin ordin;
  2. b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației prevăzute la alin. (1) pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Pentru angajatorii menționați la alin. (2) lit. b), plata indemnizației prevăzute la alin. (1) se va realiza în baza unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie—februarie 2020, și că nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații.

(4) Indemnizația prevăzută la alin. (1) este supusă impozitării și plății contribuțiilor sociale obligatorii, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(5) în cazul indemnizației prevăzute la alin. (1), calculul, reținerea și plata impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale de stat și a contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizează de către angajator din indemnizațiile încasate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

(6) Pentru calculul impozitului pe venit prevăzut la alin. (5) se aplică prevederile art. 78 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Declararea impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale de stat și a contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizează de angajator prin depunerea declarației prevăzute la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Termenul de plată și declarare a obligațiilor fiscale prevăzute conform alin. (5) este data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se face plata din bugetul asigurărilor de șomaj.

(8) Pentru indemnizația prevăzută la alin. (1) nu se datorează contribuție asigurătorie pentru muncă conform prevederilor art. 2205 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Art. XII. — (1) În vederea acordării sumelor necesare plății indemnizației prevăzute la art. XI alin. (1) angajatorii depun, prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, întocmită conform modelelor prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la prezenta ordonanță de urgență, însoțită de lista persoanelor care urmează să beneficieze de aceasta indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.

(2) Plata sumei prevăzute la art XI alin. (1) se face în baza cererii semnate și datate de reprezentantul legal, depusă prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social.

Art. XIII. — (1) Documentele prevăzute la art. XII alin. (1) și (2) se depun în luna curentă pentru plata indemnizației din luna anterioară.

(2) Plata din bugetul asigurărilor pentru șomaj a indemnizațiilor prevăzute la art. XI alin. (1) se face în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor.

Art. XIV. — (1) Cheltuielile din bugetul asigurărilor pentru șomaj efectuate potrivit art. XI alin. (1) se pot acoperi din fonduri externe nerambursabile prin Ministerul Fondurilor Europene, în limita sumelor alocate și în conformitate cu prevederile și regulile de eligibilitate aplicabile.

(2) Modelul declarației pe propria răspundere prevăzut la art. XI alin. (3) se stabilește prin ordin comun al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului fondurilor europene.

Art. XV. — (1) Alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au calitatea de angajatori și întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, beneficiază din bugetul general consolidat de o indemnizație egală cu salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată stabilit pentru anul 2020.

(2) Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului de activitate sportivă, din inițiativa structurii sportive, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a)—c) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de o indemnizație de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020. Indemnizația se suportă din bugetul general consolidat.

(3) Indemnizația prevăzută la alin. (1) este supusă impozitării și plății contribuțiilor în condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Art. XVI. — Articolul 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 9. — (1) Persoanele asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiției de stagiu do asigurare, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor și SIDA. Lista cuprinzând urgențele medico-chirurgicale, precum și bolile infectocontagioase din grupa A este stabilită prin hotărâre a Guvernului.

(2) în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, persoanele asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) au dreptul la concediu și indemnizație pentru carantină, fără îndeplinirea condiției privind stagiul de asigurare.”

Art. XVII. — Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (2) și art. 14 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, certificatele de concediu medical, care cuprind a 91-a zi sau depășesc 183 de zile, acordate în perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, se eliberează și se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale.”

Art. XVIII. — Anexele nr. 1—3 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

PRIM-MINISTRU

LUDOVIC ORBAN

București, 18 martie 2020.

Nr. 30.

 

Anexa nr. 1

Angajator ……………………………………………………………………Adresă sediu social ……………………………………………………..CUI ……………………………………………………………………………Cont bancar nr. ……………………………………………………………Telefon ……………………………………………………………………….E-mail ………………………………………………………………………..
Către
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Județeană …………….…./Municipiului BucureștiSubsemnatul, …………………………., în calitate de administrator/reprezentant legal al ………………………., cu sediul social în localitatea …………………………, str. ………………………….. nr. ……., județul ………………………./municipiul …………………….., sectorul …., vă solicit decontarea contravalorii indemnizației pentru întreruperea temporară a activității pentru un număr de ………………. persoane, în sumă totală de ………………………..lei.Anexez următoarele documente:1. certificatul de situație de urgență eliberat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri;2. lista persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizație.Data ………………………
Numele și prenumele
Administrator/Reprezentant legal

Data

 

 

Anexa nr. 2

Angajator ……………………………………………………………………Adresă sediu social ……………………………………………………..CUI ……………………………………………………………………………Cont bancar nr. ……………………………………………………………Telefon ……………………………………………………………………….E-mail ………………………………………………………………………..

Către
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Județeană ……………………….…./Municipiului BucureștiSubsemnatul, ………………………………….., în calitate de administrator/reprezentant legal al …………………………………., cu sediul social în localitatea ………………………., str. …………………………………… nr. ……., județul ………………………./municipiul …………………….., sectorul …., vă solicit decontarea contravalorii indemnizației pentru întreruperea temporară a activității pentru un număr de ………………. persoane, în sumă totală de ………………………..lei.Anexez următoarele documente:1. declarație pe propria răspundere depusă de solicitant din care să reiasă că acesta înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020, și că nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații;2. lista persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizație.Data ………………………
Numele și prenumele
Administrator/Reprezentant legal
DataAnexa nr. 3
LISTA PERSOANELOR
care urmează să beneficieze de indemnizația acordată pe perioada suspendării temporare
a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului,
potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare

Nr. crt. Numele și prenumele CNP Gen Vârstă Nivel de educație (ISCED) Reședința (urban/rural) Județ Salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat Cuantumul indemnizației
1
2
….

Numele și prenumele
Administrator/Reprezentant legal
Data

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *