


Scopul acestui demers este asigurarea unui cadru legislativ clar, care să corespundă nevoilor și să permită medicilor să își desfășoare activitatea în condiții optime și în beneficiul pacienților. Avem deja semnale pozitive din partea Ministerului Sănatății privind rezolvarea cu celeritate a acestei situații.
„Astăzi, am înaintat Ministerului Sănătății atât punctul de vedere fundamentat al reprezentanților corpului medical, cât și o propunere a unei soluții juridice pe care o considerăm viabilă. Am primit numeroase întrebări din partea colegilor medici din țară legate de această situație și sperăm că se va găsi și implementa rapid o soluție adecvată, care să creeze cadrul necesar pentru ca medicii să își poată desfășura activitatea fără perturbări”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România.
„Ne dorim ca această situație să fie remediată cât mai curând, astfel încât medicii să își poată continua activitatea fără impedimente administrative. Dialogul constructiv cu Ministerul Sănătății și cu Colegiul Medicilor din România este esențial pentru găsirea unei soluții echilibrate, care să sprijine profesioniștii din domeniu și să asigure pacienților accesul neîntrerupt la servicii medicale de calitate”, a declarat dr. Florin Lăzărescu, președinte CMSR.
Menționăm că păstrarea actualei forme a reglementărilor poate avea consecințe nefavorabile în modalitatea desfășurării activităților profesionale a medicilor și medicilor stomatologi din întreaga țară.
Acest demers comun va fi în continuare urmărit în speranța unei rezolvări care să răspundă solicitărilor venite din partea instituțiilor care coordonează activitatea profesională a medicilor și a medicilor stomatologi, având în vedere interesul comunității medicale cu privire la acest subiect.
Sursa: Facebook