Pentru toate conturile de disponibil deschise pe numele operatorilor economici şi altor entităţi la unităţile trezoreriei statului se eliberează extrase de cont în format electronic (fişier PDF cu XML ataşat), semnate cu certificat digital emis de Ministerul Finanţelor Publice, cu certificat digital calificat sau cu sigiliu electronic, titular Ministerul Finanţelor Publice, după caz, fără perceperea de comisioane.
– Instituţiile publice pot vizualiza şi descărca prin intermediul persoanelor înrolate în Sistemul naţional de raportare Forexebug extrasele de cont în format electronic ale tuturor conturilor deschise la unităţile trezoreriei statului (fişier PDF cu XML ataşat).
– Operatorii economici şi alte entităţi care, potrivit legislaţiei în vigoare, au conturi deschise la unităţile trezoreriei statului pot vizualiza şi descărca extrasele conturilor, în format electronic, prin intermediul persoanelor care sunt înregistrate pe baza certificatului digital calificat ca utilizatori ai serviciilor «Spaţiul Privat Virtual» şi/sau «Depunere declaraţii on-line» existente pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
– Reprezentanţii legali ai operatorilor economici care nu sunt de acord cu accesul la vizualizarea şi descărcarea extraselor de cont în format electronic al persoanelor înregistrate pe baza certificatului digital calificat ca utilizatori ai serviciilor «Spaţiul Privat Virtual» şi/sau «Depunere declaraţii on-line» notifică în scris unitatea trezoreriei statului la care au deschis conturile referitor la faptul că nu optează pentru această modalitate de primire a extraselor de cont. Începând cu prima zi lucrătoare de la depunerea notificării, unităţile trezoreriei statului sistează punerea la dispoziţie a extraselor de cont în format electronic, acestora urmând a le fi puse la dispoziţie extrasele pe suport hârtie.
– În măsura în care instituţiilor publice, operatorilor economici şi altor entităţi cărora li se eliberează extrase de cont în format electronic le sunt necesare extrase de cont pe suport hârtie, acestea vor adresa unităţii trezoreriei statului o cerere scrisă în acest sens, în care vor indica perioada şi conturile pentru care se solicită extrasele respective.
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2425 din 26 iunie 2019 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.235/2003 (Monitorul Oficial nr. 548 din 3 iulie 2019)